Acasă Stiri Ancheta după explozia în care a murit Ioan Crişan scoate la iveală...

Ancheta după explozia în care a murit Ioan Crişan scoate la iveală detalii șocante. Se conturează ipoteza unui asasinat

710
0

Incident șocant în vestul țării. Un om de afaceri din Arad a murit sâmbătă dimineață, când mașina pe care o conducea a sărit în aer în parcarea unui magazin de pe unul dintre bulevardele orașului.

RECLAMĂ

Serviciul Român de Informații a exclus ipoteza unui atentat terorist. Se conturează varianta unui asasinat la comandă.

Potrivit unor surse din anchetă, este posibil ca în mașină să fi explodat o bombă acționată de la distanță, cu o telecomandă. 

La ora 7 dimineaţa, pe Calea Aurel Vlaicu, omul de afaceri Ioan Crişan a venit, ca de obicei, la cafeneaua preferată.

După ce și-a băut cafeaua, a plecat. O cameră de supraveghere a surprins limuzina impresionantă a acestuia, în marşarier, cale de câţiva metri. Maşina a intrat în unghiul mort al camerei, dar imediat, Ioan Crişan apucă să meargă în faţa mai puţin de un metru. Este momentul în care maşină scumpă, de fabricaţie germană, sare în aer.

Deflagraţia este atât de puternică, încât geamurile maşinilor din apropiere şi ale câtorva apartamente se fac ţăndări.

George Pleşca, ISU Arad: “După ce am stins ne-am dat seama că e cadavru în interior. Era foarte ars nu ne-am dat seama ce e. Ulterior ne-am dat seama că e bărbat.”

În scenă intră aproape toate structurile de forţă ale Judeţului Arad, după această explozie venită parcă din ţările devastate de război din Orientul Mijlociu.

A fost defecţiune tehnică majoră sau asasinat la comanda cu bomba? Şi, în cazul celei de-a două variante, cea mai sinistră, cine a pus bomba?

Surse din ancheta spun că bomba a fost acţionată de la distanţă cu ajutorul unei telecomenzi, pe bancheta din spate a maşinii a fost găsit praf de puşcă.

Cazul de la Arad este atât de grav, încât Ministerul de Interne mobilizează imediat elita poliţiştilor criminalişti.

Poliţia romană a trimis de urgenţă, la Arad, cu elicopterul, specialişti de la Institutul Naţional de Criminalistică. SRI participă la anchetă şi expertiza pirotehnică. Probele prelevate de pe maşina vor fi analizate aici, la Bucureşti, pentru a vedea ce a produs aprinderea. Primele cercetări demarate de SRI exclud ipoteza unui atentat terorist. Dar capătă contur varianta unui asasinat.

Omul de afaceri arădean mort în explozie deţinea bazine piscicole, unde creştea somn african. Pornise afacerea acum 14 ani cu un împrumut bancar de 260.000 de Euro şi ajunsese la o cifră de afaceri de 3 milioane de euro.

În urmă cu doi ani, sediul firmei lui Ioan Crişan a fost jefuit. Hoţii au furat atunci un seif în care se aflau 100.000 de euro. Dosarul este şi acum deschis pentru că autorii jafului nu au fost prinşi.

Sergiu Bilcea, fostul ginere al lui Ioan Crişan: “Era un om de afaceri din punctul meu de vedere care nu cred ar fi avut genul de asta, avea o pescărie, acvacultură, ceva terenuri, dar nu ar fi fost un om de afaceri care să fi fost implicat. Se comporta exemplar cu nepoţii. După divorţ nu am mai ţinut legătura.”

Poliţia, SRI-ul, specialiştii de top în criminalistică sunt deja de 12 ore în această cursă contra-cronometru pentru prinderea unui atacator fără scrupule, dispus să omoare un om, aruncându-i în aer maşina.

Asasinul poate fi găsit vinovat pentru omor deosebit de grav. Pedeapsa este de 25 de ani de puşcărie.

SURSA:https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ancheta-dupa-explozia-in-care-a-murit-ioan-crisan-scoate-la-inveala-detalii-socante-se-contureaza-ipoteza-unui-asasinat.html

RECLAMĂ
Articolul precedentAdrian Mutu este noul antrenor al celor de la FC U Craiova.
Articolul următorCarmen Hara, previziuni sumbre pentru România