Momentul reținerii craioveanului Florian Tudor a fost filmat!
Craioveanul Florian Tudor, stabilit în Mexic de unde conducea o grupare infracțională cu aproximativ 200 de membri, majoritatea olteni, a fost arestat joi noapte.
Florian Tudor, zis „Rechinul”, este un interlop anchetat în România pentru fapte de şantaj, constituire de grup infracţional organizat şi instigare la omor. În ultimii doi ani, acesta era căutat de FBI, DEA şi DIICOT pentru crimă organizată, extorcare şi tentativă de omucidere în formă agravată, scrie spotmedia.ro
a fost arestat în Ciudad de Mexico, în conformitate cu o cerere de arestare şi extrădare din partea guvernului român, conform informaţiilor apărute în presa locală, citate de dpa.
Interlopul conduce o bandă infracțională, specializată în instalarea de bancomate în destinaţii turistice mexicane şi folosirea unui software specializat în scopul clonării cardurilor de credit. Florian Tudor este unul dintre cei vizați de Operațiunea Caraibe, la care participă și FBI, și care i-a avut ca victime colaterale, recent, pe românii veniţi în scop turistic la Cancun
Acesta ar fi montat în anumite bancomate dispozitive de skimming în plăcile de bază, menite să copieze datele de pe card ale utilizatorilor. Cardurile erau clonate, banii fiind furați și direcționați către buzunarele liderului. Înșelătoria a durat aproape 5 ani, din 2014 până în 2019, suma furată de pe carduri ajungând la 1,2 miliarde de dolari.
Așa-zisul Rechin a strâns, în ultimii ani, peste 200 de milioane de dolari din clonarea cardurilor și trecerea ilegală a românilor în SUA, prin granița mexico-americană. Și-a construit un imperiu ilegal în America de Nord, investind banii în proprietăți de lux. Totodată, banii săi au fost spălați și în Craiova, orașul său natal, unde a construit 6 blocuri, potrivit newsweek.ro.
sursa:https://3minute.net/rechinul-filmat-arestare/