O nouă victimă a abuzurilor polițiștilor de la Secția 16 din București îi acuză pe agenți de comportament abuziv și violență. Noile informații vin după ce și al doilea bărbat bătut de oamenii legii în vara anului trecut, pe un câmp de la periferia Capitalei, a murit și a fost înmormântat chiar astăzi.
- O femei acuză polițiștii Secției 16 de violență
- Cum au abuzat-o pe victimă
- Al doilea bărbat mort în urma violențelor a fost înmormântat
O nouă victimă, de această dată o femeie, îi acuză pe aceeași agenți de Poliție de la Secția 16 din Capitală că ar fi fost violenți cu ea, atât fizic, cât și verbal. Aceste lucruri ar fi avut loc în anul 2019, însă victima s-a temut să depună plângere, considerând că nimeni nu o va crede.
Totuși, femeia și-a făcut curaj, mai ales după ce a văzut că și alți doi bărbați au mărturisit la ce torturi au fost supuși, pe un câmp de la ieșirea din București, de cei nouă agenți de Poliție care au făcut un mare abuz agresându-i.
O nouă victimă a polițiștilor Secției 16 acuză violența agenților
Astfel, femeia vorbește depsre cum a fost bruscată și încătușată, apoi băgată cu forța în mașina Poliției și reținută pentru mai mult timp, pe motiv că nu s-a putut legitima. Cercetările Poliției Capitalei au fost demarate, însă și femeia este acuzată, la rândul ei de „comportament recalcitrant”, după cum relatează Libertatea.ro. A fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă și lipsire de libertate fără drept.
„Discuția a avut loc pe carosabil. Polițistul a oprit în momentul în care eu am parcat mașina. El a parcat, mi-a cerut să mă identific și nu am avut buletinul la mine. Am întrebat dacă pot să mă duc sus să i-l aduc, moment în care a sărit la mine și am început să ne luptăm. Nici măcar nu mi-a spus, putea să îmi spună că vrea să îmi pună cătușele. Nu eram nebună să mă opun Poliției”, a povestit femeia.
Tot acest scandal vine după ce al doilea bărbat agresat în vara anului trecut a murit, fiind înmormântat chiar astăzi. În urmă cu doar o lună, cele două victime vorbeau încă cu teamă despre ceea ce li s-a întâmplat în luna august a anului trecut, în timp ce pur și simplu se deplasau pe stradă, iar mai mulți agenți de Poliție i-au răpit și i-au dus pe un câmp unde i-ar fi torturat timp de ore bune.
„Am fost înjurat, mi s-au pus cătuşele, am fost băgat în maşină, mi s-au dat trei jeturi de spray paralizant în faţă. Am crezut că voi fi dus la Secţia de Poliţie, dar nu m-au legitimat, nici ei nu s-au legitimat. Au început să dea cu bastoanele în mine. Îmi dădeau cu picioarele în coaste şi cu pumnii în cap. M-au descălţat, m-au bătut la tălpi. M-au abandonat pe câmp”, a declarat bărbatul de 39 de ani, pe nume Mihai Ionuţ Gheorghe.
În urmă cu aproximativ trei săptămâni, unul dintre bărbații bătuți a murit din cauze, spun legiștii, naturale, respectiv din cauza unui cancer în fază terminală. Vineri însă, a murit și tânărul Mihai Gheorghe, fiind găsit fără viață în cas aunui apropiat. Cauzele nu sunt cunoscute nici până acum iar familia consideră că bătaia de anul trecut i-ar fi provocat moartea acestuia.
Acesta a fost înmormântat astăzi, deși încă se așteaptă analizele medicilor legiști care să ateste cauzele decesului. Și ministrul de Interne așteaptă aceste informații, pentru a se stabilit daca ancheta în cazul polițiștilor va putea să continue cu acuzația de lovituri cauzatoare de moarte sau de abuz în serviciu, vătămare corporală și reținere fără drept.
sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/inca-o-victima-a-politistilor-de-la-sectia-16-o-femeie-sustine-ca-a-fost-torturata-de-agenti-dupa-ce-a-murit-si-al-doilea-barbat-batut-251104.html