Acasă Stiri Două persoane, rănite în față la Marlorex!

Două persoane, rănite în față la Marlorex!

398
0

Cum s-a produs accidentul și cine este vinovat!

RECLAMĂ

În această dimineață, două persoane au fost lovite în plin pe o trecere de pietoni din Craiova. Accidentul s-a produs în zona magazinului Marlorex, pe strada Calea Severinului. Victimele, un bărbat și o femeie, au primit ajutor de la pompierii care doar ce ieșiseră din tură, până ce ambulanța a ajuns la fața locului. Cei doi pietoni au fost transportați de urgență la spital. Femeia era inconștientă la momentul preluării.

Din primele informații, cel care a produs accidentul este un tânăr în vârstă de 19 ani. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

„Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe strada Calea Severinului din Craiova.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un autoturism condus pe strada Calea Severinului, de un tânăr de 19 ani, din Craiova ar fi accidentat două persoane, bărbat şi femeie, care se angajaseră în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni. În urma evenimentului rutier, pietonii au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, bărbatul fiind conştient iar femeia, din păcate, în stare de inconştienţă. a declarat IPJ Dolj potrivit jurnalulolteniei.ro

sursă foto:  Facebook/Info Trafic Craiova și Dolj

sursa: https://3minute.net/acciident-marlorex-craiova/

RECLAMĂ
Articolul precedentO femeie a fost înjunghiată de 30 de ori de fostul iubit, într-un autobuz aglomerat, în Mexic. Niciun călător nu i-a sărit în ajutor
Articolul următor”Mă verifică polițiștii, îmi zic să ies la geam!” Mitică Dragomir a dezvăluit ce a pățit în carantină