Acasă Stiri Intervenție a pompierilor la Institutul Marius Nasta. Vlad Voiculescu: Incident minor, sperietură...

Intervenție a pompierilor la Institutul Marius Nasta. Vlad Voiculescu: Incident minor, sperietură mare

381
0

Opt autospeciale de stingere și opt echipaje SMURD au intervenit, duminică seara, la Institutul Marius Nasta, după ce de la unitatea mobilă ATI a început să iasă fum.

RECLAMĂ
  • Ministrul Sănătății a declarat că totul este sub control.
  • Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.

Un incendiu a fost anunţat duminică seară la secţia mobilă ATI de la Institutul Marius Nasta, unde sunt internaţi şapte pacienţi. Conform IGSU, un ventilator extern a scos fum şi zeci de echipaje de intervenţie se află la unitatea medicală.

Pacienţii, ventilaţi non invaziv, însă „cu forme severe” ale COVID-19, vor fi transferaţi în interiorul spitalului. Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat că a fost un incident minor, dar că a fost o ”sperietură mare”, că sunt pacienţi, cu toţii în regulă, iar viaţa lor nu a fost pusă în pericol. Reprezentanţii ISU au afirmat că în habitaclu, unde erau pacienţii nu a pătruns nici abur, nici fum”.

Managerul Beatrice Mahler, despre incident

Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, a declarat că personalul din camera de gardă care a sunat la 112 a declarat că a văzut „flacără cu fum care s-a stins extrem de rapid”.

„Colegii din camera de gardă care au sesizat au spus că au văzut flacără cu fum care însă nu s-a extins şi s-a stins extrem de rapid”, a afirmat Mahler.

În ceea ce priveşte cei şapte pacienţi, aceştia sunt în „stare critică” şi ventilaţi non-invaziv toţi. Doi au fost duşi pe secţia de terapie intensivă i ceilalţi cinci în secţia COVID.

Mahler a explicat că toţi pacienţii care sunt în stare critică sunt ventilaţi în primă fază non invaziv cu aparate foarte performante, care asigură „o oxigenare mult mai bună” a organismului şi se amână cât se poate de mult momentul intubării în cazul lor.

Ea a menţionat că pacienţii sunt „fragili”, însă sunt conştienţi şi ventilaţi non-invaziv.

ISU: La sosire, nu exista flacără

Reprezentanţi ai ISU care au intervenit la Institutul Marius Nasta au menţionat că incidentul a fost anunţat de către reprezentanţi ai spitalului, iar la sosirea echipajelor de pompieri nu exista flacără.

„La prima vedere, după ce am deschis unitatea de climatizare, am observat că poate să fie şi abur , poate să fie şi fum, vom verifica şi vom stabili exact. (…) Noi când am ajuns nu a găsit flacără, nici degajări de fum, în habitaclu, unde erau pacienţii nu a pătruns nici abur, nici fum”, a declarat reprezentantul SU.

El a menţionat că în unitatea de climatizare exterioară a TIR-ului în care este amenajată unitatea mobilă de terapie intensivă nu au fost observate cabluri arse.

Vlad Voiculescu: Incident minor, sperietură mare

„A fost un incident minor, sperietură mare însă. Avem 7 pacienţi, cu toţii sunt în regulă. Avem un echipaj impresionant de pompieri. Viaţa niciunui pacient nu a fost pusă în pericol în această seară, cu toii au fost transferaţi în secţii ale Institutului Marius Nasta”, a declarat ministrul Sănătăţii.

„Informaţiile existente până în acest moment sunt că nu a fost vorba de un incendiu ci o degajare de abur.

Acesta a precizat că TIR-ul a fost verificat din punct de vedere tehnic ultima dată în urmă cu două luni.

”Nu putem să vorbim despre probleme ale echipamentului atât timp cât nu a existat un incendiu, a existat degajare de abur sau de fum, asta ne vor spune specialiştii după ce vor face verificări”. a precizat Vlad Voiculescu.

El a subliniat că unitatea este în continuare funcţională şi că specialiştii care au verificat echipamentul au precizat că „probabil nu a fost flacără”

Raed Arafat: Nu a fost foc, nu a fost incendiu

„Nu a fost foc, nu a fost incendiu în TIR, cum s- a anunţat iniţial. (…) Incidentul este sub control. Acum verificăm de fapt ce au văzut oamenii acolo. Pompierii au desfăcut zona în care s-a zis că s-a văzut fum, toate becurile sunt verzi, adică că totul este ok, funcţionează, nu este niciun semn. Probabil când a pornit generatorul automat să fi ieşit fumul de la ţeava de eşapament şi cineva a crezut că TIR-ul a luat foc şi că scoate fum, deci asta este o posibilitate, dar nu vin cu o explicaţie acum, las pompierii să explice ce este acolo. La acest moment nu avem pe nimeni în pericol, nu a fost foc în TIR, nu a fost fum în interiorul TIR-ului. Se vor evacua pacienţii să verificăm TIR-un în mod liniştit şi să vede că nu este nicio problemă şi să fie verificat mâine la lumina zilei, dar asta numai pentru siguranţă să nu fie nicio problemă”, a declarat Raed Arafat la Digi 24.

El a precizat că nu au avut de suferit nici pacienţii, nici personalul medical care deserveşte unitatea mobilă de terapie intensivă.

Unitatea mobilă de terapie intensivă mobilă de la Institutul Marius Nasta se află în curtea unităţii de mai multe luni. Până în prezent, unitatea mobilă nu a ridicat „probleme de siguranţă” şi a fost verificată periodic, la două luni, a menţionat Raed Arafat, ele fiind întreţinute de specialiştii firmei care a pus la dispoziţie unitatea.

Sursa: News.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentBăiețelul de doar 2 anișori al unei românce, ucis de tatăl italian la Treviso. Criminalul a lăsat o scrisoare, apoi și-a pus capăt zilelor
Articolul următorPremierul Florin Cîțu: Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat