Cititoarea noastră Corina ne-a trimis povestea ei de naștere după o relație abuzivă, urmată de lupta îndelungată pentru a câștiga custodia fiului ei. Când copilul avea 10 luni, Corina a plecat din casa tatălui copilului, însă nu l-a putut lua și pe cel mic cu ea. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Povestea mea începe în anul 2016. Mă aflam în Anglia și am întâlnit bărbatul care mă făcea să simt că trăiesc. Neavând susținerea sau aprecierea părinților, de-a lungul anilor am încercat să le găsesc într-un bărbat. Mi-am dorit o familie și un cămin, un cuibușor liniștit și cald, unde îmi voi putea crește copiii cu multă dragoste.
Ne-am întors în țară și, la scurt timp, am aflat că sunt însărcinată. Dintotdeauna am avut o lipsă de încredere față de oameni, așa că m-am rugat Domnului să-mi trimită un îngeraș, un băiat sănătos, în care să-mi pot adăposti toată dragostea și încrederea.
Făceam foamea într-un loc străin
Am aflat că este băiețel, am fost în extaz și am trăit fiecare zi de sarcină ca și când îl aveam deja în brațe, era speranța mea, visul meu ce urma să se împlinească. Locuiam în Brăila, orașul natal al concubinului, renunțasem la întreaga mea lume din București, la părinți și prieteni de dragul lui.
În ciuda sacrificiilor făcute pentru noi doi, în luna a 7-a de sarcină el începe să se schimbe. Îmi da din nou senzația de „abandon”, făceam foamea într- un loc străin unde nu cunoșteam pe nimeni, cu o stare psihică aproape distrusă.
Mă lăsa singură în casa zilnic, uneori nopțile sau chiar pentru câteva zile. Nu-l interesa dacă sunt bine sau am ce îmi trebuie pentru a supraviețui. De câte ori venea, ori mă lovea, ori îmi vorbea urât. Mă amenința și mă șantaja emoțional, astfel încât am intrat într-o profundă depresie.
Naștere după o relație abuzivă. Am avut sprijinul părinților mei
Momentul nașterii se apropia, iar eu efectiv nu aveam nici ce pune pe masă. Au început gândurile negre și sentimentul de vinovăție. De ce mi-am dorit să fac un copil cu cineva incapabil și iresponsabil? De ce urma să chinui un suflet nevinovat de dragul de a fi numită „mamă”? Mi-am călcat orgoliul în picioare și am început să reiau legătura cu părinții mei, le-am spus că doresc să nasc în București. Știam că mă vor sprijini, în ciuda faptelor petrecute cu câteva luni în urmă.
Zis și făcut! Am născut în București, la Maternitatea Bucur, în locul în care m-am născut și eu. Tatăl fiului meu a venit din Brăila la mine, după 3 ore după ce am născut cu „mâinile în buzunar”. Fără bani sau fără prea mult interes, omul avea o singură grijă: să fie trecut de urgență copilul pe numele său!
M-am împotrivit, având în vedere că eu, înaintea nașterii, am locuit în casa părinților timp de 2 luni. Nu-mi doream să- mi crească fiul sub nicio formă în preajma sa, îl simțeam periculos și un exemplu mult prea negativ pentru un copilaș, bărbat în devenire! După ce am negat acest lucru, a început calvarul: deși trecuseră câteva ore de la naștere, el mă amenința cu moartea, spunea că îmi va da foc de vie în maternitate dacă nu am de gând să îi dau lui copilul!
10 luni de bătăi și amenințări
Am trăit cu el într-un infern total, timp de 10 luni după aceea. Am fost influențată de subconștient și refuzam total să-mi cresc copilul fără tată. Așa că am călcat peste mine și am zis să încerc pentru ultima dată. Au fost 10 luni de chin, beții, anturaje dubioase ce mi le aducea noaptea în casă, bătăi, amenințări.
Am fost nevoită să plec de la el, am simțit că sunt în pericol atât eu, cât și copilul nostru! În timp ce împachetam hăinuțele copilașului, mi-a spus că nu voi pleca vie dacă îndrăznesc să pun mâna pe copil și să-l iau cu mine. Tremuram de câte ori îi auzeam vocea, în tot acest timp mă transformase într-o legumă ce tremura de câte ori îi auzea numele.
Am plecat împreună cu tatăl meu, fără copil (10 luni). În drum spre București, am simțit că efectiv îmi doresc să mor și să nu mai simt acea durere cumplită, atât în interior, cât și în exterior. Apoi îmi veneau în gând fața angelică și zâmbetul pur ale copilașului meu, care mi-au dat putere să lupt și să- l iau de acolo cât mai repede posibil.
Procesul a durat 1 an și 7 luni
Din cauza legilor noastre, din cauza avocaților prost aleși, procesul din tribunal s-a lungit, iar tot „spectacolul” a durat 1 an și 7 luni, timp în care lună de lună am fost nevoită să- mi văd copilul timp de doar câteva ore. Îl vizitam în fiecare luna și îi duceam tot ce avea nevoie. Am fost distrusă psihic tot acest timp.
Eram obligată să mă întâlnesc cu acei oameni (el + familia lui), oamenii care mi-au distrus viața, care mi-au smuls puiul de la piept și care m- au izgonit ca pe un câine. Pe lângă faptul că orgoliul și onoarea mi-au fost călcate în picioare de acești oameni, ei m-au lăsat și fără ultima suflare: copilul meu!
Am luptat până în pânzele albe, iar Bunul Dumnezeu m-a ajutat să câștig procesul și să câstig domiciliul copilului la mine! Fiul meu împlinește vârsta de 4 ani, este lângă mine, îmi dă putere și ne iubim necondiționat!
Când simți că nu mai poți, mai poți puțin!
Am trecut prin multe greutăți, am simțit că îmi doresc să mor de multe ori! Concluzia este că atunci când simți că nu mai poți, de fapt, mai poți puțin! Leagă-te de un motiv anume, cum ar fi copilașul sau copilașii tăi, ei îți dau putere să muți până și munții din loc. Rămâi cu capul pe umeri, aceste suflete merită să lupți!”
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact@totuldespremame.ro, cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!sursa: https://totuldespremame.ro/sarcina/povesti-de-nastere/nastere-dupa-relatie-abuziva?fbclid=IwAR2R2qkFIhsyajNkTCTfspK_LIc0vTIwGYP2RXGBP97VkPiqb9ioGgUOA5M
