Duminică au loc alegeri parlamentare în România, iar printre votanţi se vor afla şi mii de deţinuţi.
- 6.366 de deţinuţi au drept de vot la alegerile parlamentare de duminică.
- Alegerile se vor desfăşura în condiţii stricte.
Reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au anunţat, în cursul zilei de vineri, că, în acest moment, în România sunt 21.633 de persoane private de libertate custodiate.
Însă, doar 6.366 de deţinuţi au drept de vot la alegerile parlamentare, iar dintre aceştia 5.663 şi-au manifestat, până acum, intenţia de a vota.
Listele rămân deschise, cel mai probabil până sâmbătă, la ora 20.00, astfel că există posibilitatea ca, în cele din urmă, toţi sau aproape toţi deţinuţii cu drept de vot şi-ar putea exercita dreptul la alegerile parlamentare de duminică.
Măsurile luate de ANP în vederea votului la alegerile parlamentare
De asemenea, reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au mai anunţat că au fost luate două seturi de măsuri speciale pentru ca alegerile să se desfăşoare în cele mai bune condiţii:
„În vederea asigurării exercitării în bune condiții a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, la nivelul unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost dispuse următoarele măsuri:
– Identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot și informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale;
– Informarea persoanelor private de libertate cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot;
– Depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat;
– Depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere;
– Stabilirea și amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, cu dotări minime pentru asigurarea secretului votului.
În completarea măsurilor cu caracter general, vor fi respectate următoarele:
– Pe durata derulării tuturor activităţilor necesare exercitării dreptului de vot, persoanele private de libertate vor purta masca de protecţie respiratorie;
– Înainte de înmânarea ştampilei de vot şi a cărţii de identitate, persoanele private de libertate vor primi mănuşi de unică folosinţă. După exercitarea dreptului de vot, mănuşile vor fi dezinfectate şi aruncate în recipiente special amenajate;
– Se va avea în vedere evitarea contactului dintre deţinuţii care îşi exercită dreptul de vot, astfel că nu vor interacţiona deţinuţi cazaţi în secţii diferite;
– Între membrii comisiilor de votare şi votanţi vor fi instalate panouri despărţitoare – tip ghişeu;
– Spaţiul destinat exercitării procesului de vot va fi aerisit periodic, iar suprafeţele vor fi dezinfectate în intervalele de pauză;
– Echipa biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială, şi eventualii supraveghetori şi observatori străini acreditaţi în acest scop vor fi supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19.
Purtarea echipamentului individual de protecţie este obligatorie din momentul accesului în unitate. Totodată, pe toată durata desfăşurării procedurilor de votare, va fi respectată distanţarea fizică faţă de persoanele private de libertate şi faţă de personalul angajat al unităţii„.sursa:: https://observatornews.ro/alegeri-parlamentare-2020/mii-de-detinuti-siau-manifestat-intentia-de-a-vota-la-alegerile-parlamentare-404208.html?utm_source=Facebook%2520Observator&utm_campaign=XtremePush&utm_medium=Social&utm_term=articol&utm_content=404208