Acasă Stiri Donald Trump a vorbit, pentru prima oară, despre posibilitatea înfrângerii: „Timpul ne...

Donald Trump a vorbit, pentru prima oară, despre posibilitatea înfrângerii: „Timpul ne va spune ce administraţie vom avea”

388
0

Preşedintele în exerciţiu Donald Trump a evocat, pentru prima dată, posibilitatea unei înfrângeri în alegerile prezidenţiale din SUA.

RECLAMĂ
  • Donald Trump s-a adresat publicului pentru prima dată de la anunţarea înfrângerii sale.
  • Alegerile prezidențiale din SUA au fost câștigate de democratul Joe Biden.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Miliardarul republican a vorbit despre pandemia de COVID-19, aceasta fiind prima sa adresare în public de la anunţarea înfrângerii sale, pe care refuză să o recunoască, relatează AFP.

Deşi numărul infectărilor este în creştere în SUA, el a dorit să excludă posibilitatea unei carantinări totale, scrie News.ro.

”Cred că timpul ne va spune ce administraţie vom avea, dar orice se va întâmpla în viitor, cine ştie, vă pot spune că această administraţie nu va impune carantina totală”, a declarat președintele în exercițiu.

El şi-a încheiat discursul fără a răspunde întrebărilor jurnaliştilor.

Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din SUA

Joe Biden este câştigătorul alegerilor pentru fotoliul de la Casa Albă, înregistrat un record istoric privind numărul de voturi obținute. Donald Trump, însă, a refuzat să accepte înfrângerea şi a denunţat în repepatte rânduri o fraudă electorală care ar fi dus la victoria rivalului său, îngreunând astfel perioada de tranziţie a preşedintelui-ales, care iurmează să preia puterea la 20 ianuarie.Democratul Joe Biden a câştigat alegerile din SUA cu 306 electori, în timp ce republican Donald Trump a obţinut doar 232, după numărarea voturilor din ultimele două state, Georgia și Carolina de Nord. În ceea ce priveşte votul popular, Biden a obținut 77,9 milioane de voturi, iar Trump 72,6 milioane.

sursa: https://observatornews.ro/extern/donald-trump-a-vorbit-pentru-prima-oara-despre-posibilitatea-infrangerii-timpul-ne-va-spune-ce-administratie-vom-avea-402566.html?utm_source=Facebook%2520Observator&utm_campaign=Facebook&utm_medium=Social&utm_term=articol&utm_content=402566&fbclid=IwAR28ueOExV3G3mtL2StqO4Q2mi299_DjX2wFJJXto8ibyNdgL31bTycX5t4

RECLAMĂ
Articolul precedentDraga Olteanu Matei, în stare gravă la spital. Ce diagnostic i-au pus medicii
Articolul următorRomân cu un cuțit asupra lui, prins la furat în Italia