Un tânăr de 18 ani a fost rănit în urma unui accident produs noaptea trecută, la intersecția strazilor Frații Golești cu cu Bulevardul Dacia, din Craiova. Potrivit oamenilor legii, două autoturisme conduse de doi şoferi de acceaşi vârstă(19 ani) s-au tamponat frontal.
„La fața locului s-au deplasat polițistii care au stabilit că un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Podari, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus de un tânăr de 19 ani, din Craiova.
În urma accidentului, un tânăr de 18 ani, pasager în autoturismul condus de tânărul din comuna Podari a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conștient. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.
Responsabil pentru producerea accidentului ar fi tânărul dun Podari, care nu a acordat prioritate autoturismului condus de şoferul craiovean.
Poliţiştii doljeni mai spun că a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.sursa: gds.ro