După ce numărul cazurilor de COVID-19 au explodat în Capitală, Ludovic Orban a anunțat oficial închiderea școlilor. De când se va trece la învățământul exclusiv în mediul online.
- Școlile din Capitală se vor închide.
- Ludovic Orban a confirmat decizia.
- Monica Anisie a precizat că școlile, cel mai probabil, se vor închide marți.
Situația epidemiologică a atins pragul de trei la mie în Capitală, fapt ce a dus la decizia autorităților de a închide toate școlile. În acest context, Ludovic Orban, premierul României, a anunțat că imediat după ce toți pașii procedurali vor fi parcurși, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va anunța de când se va pune în practică această decizie.
Școlile din București se închid săptămâna viitoare
„Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de 3 la mie și va lua măsuri. Printre acest măsuri este purtarea obligatorie a măștii în toate spațiile deschise, suspendarea cursurilor școlilor și organizarea cursurilor online, suspendarea activității teatrelor, cinematografelor, restaurantelor și cafenelelor la interior”, a declarat Ludovic Orban, scrie Digi24.
Declarațiile premierului vin la scurt timp după ce ministrul Educației, Monica Anisie, a mărturisit că, cel mai probabil, decizia închiderii școlilor va fi luată marți, 20 octombrie, după ce DSP va prezenta situația Comitetului pentru Situații de Urgență.
„DSP va prezenta situația epidemiologică Comitetului pentru Situații de Urgență. În funcție de situație și de numărul focarelor din școli, Comitetul pentru Situații de Urgență București poate decide suspendarea temporară pentru 14 zile a cursurilor. Cel mai probabil, de marți vor fi suspendate cursurile față în față, dar vor continua în sistem online”, a spus Monica Anisie, conform DIGI24.
Sursa: spynews.ro