„Nu îi interesează dacă mai ai altceva, în afară de COVID. Se moare din neglijenţă, doctori puţini care ştiu să trateze pacienţii!”
Rudele unui pacient COVID-19 din Vâlcea, decedat, au publicat pe Facebook o poveste cutremurătoare despre cum acesta a murit cu zile, în chinuri de nedescris. Cu un strigăt de disperare începe tragedia unor români îndoliaţi după ce un membru al familiei diagnosticat cu SARS – CoV-2 a murit după zile întregi de cumplită suferinţă în spitalele vâlcene.
Aceştia au povestit pe Facebook, cu lux de amănunte, tot ce s-a întâmplat din ziua în care au fost nevoiţi să aştepte ore în şir după o ambulanţă, deşi specificaseră la 112 că pacientul are temperatură 41,6 grade şi până în ziua când l-au găsit la morgă, într-un sac, cu tot cu perfuzii şi tubul de oxigen.
Tragedia s-a petrecut în Vâlcea. Pacientul era din Sălătrucel, o comună aflată la nici 25 de kilometri depărtare de reşedinţa de judeţ. Şi cu toate acestea, a fost nevoie de aproximativ şase ore până la venirea unei ambulanţe din nordul judeţului, de la Brezoi, pentru a-l transporta pe pacient la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
„Este un strigăt de disperare… o să vă povestesc ce am păţit în speranţa că cineva poate fi salvat! Rupeţi 5 minuţele din timpul vostru să citiţi această poveste, chiar dacă este lungă”, îşi încep povestea rudele pacientului mort la Vâlcea.
„În data de 24.09.2020 la ora 18:10 (Sălătrucel, Vâlcea), am sunat la 112, deoarece socrul meu avea febră 41.6. M-au trimis după algocalmin şi mi-au spus să aşteptăm. La ora 22:20 am resunat la ambulanţă, deoarece nu venise nimeni şi mi s-a spus că nu au ambulanţe. Într-un final au trimis o ambulanţă de la Brezoi (ora 23:30) care l-a preluat pe socrul meu pe picioare, doar cu această febră şi oboseală, împreună cu portofelul cu acte şi bani (mai jos vă explic de ce am pus acest detaliu)”.
Dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, a fost plasat într-o zonă tampon unde a aşteptat patru zile rezultatul testului COVID – 19.
„L-au dus la camera de gardă a Spitalului Râmnicu Vâlcea unde l-au pus la perfuzii, urmând ca a doua zi să îl transfere la Boli Infecţioase. Şi aici începe calvarul: zilnic i s-au făcut perfuzii. După patru zile de aşteptare a venit în sfârşit rezultatul testului COVID: pozitiv”.
La două zile după internare pacientul a aflat că este diabetic: „Conform documentelor, pe 26.09.2020, i s-au făcut analizele la sânge unde i s-a descoperit diabet, chiar şi aşa s-a continuat administrarea de medicamente şi perfuzii. Socrul avea un bypass femural”, a precizat nora acestuia despre singura afecţiune despre care aveau cunoştinţă rudele.
La câteva zile de la internare, starea de sănătate a pacientului s-a agravat brusc, acesta acuzând dureri groaznice de picioare.
„În fiecare zi sunam la spital şi doamna doctor nu avea timp să vorbească cu noi. Asistentele ba ne spuneau că e de prea puţin timp la ele şi nu au ce să ne spună, ba că este mai bine ca la internare (a fost mutat în trei saloane).
După câteva zile, socrul a început să aibă dureri groaznice de picioare. Sunam la spital şi ne spuneau că e de la COVID şi după zile întregi de dureri, o asistentă s-a dus să îi pună o sticlă de apă caldă la picioare, care bineînţeles nu a avut niciun efect. Suna şi plângea de dureri, dar spitalul, doctorii, nu aveau ce să îi facă, conform spuselor lor”.
Cu greutate, rudele au reuşit să vorbească şi cu medicul care-l avea pe tatăl lor în îngrijire, care le-a spus că nu vrea să-l transfere pe altă secţie, din motive destul de neclare.
„Am reuşit să dăm de doamna doctor (să ne înţelegem că nu accepta să vorbească nici cu alţi doctori pe care noi îi cunoaşteam şi au încercat să afle mai multe despre starea de sănătate, iar asistentele de pe această secţie se roagă să ajungă până la pensia anticipată; nimeni nu are voie să sufle în faţa ei). Ne-a spus că au chemat ambulanţa să îl ducă la un control la Chirurgie şi că socrul este de două zile la Terapie Intensivă, însă nu vrea să îl transfere („că nu ştim noi ce înseamnă Terapie Intensivă şi nici nu vrea să ne spună”)”. Surpriza: ambulanţa nu a venit nici după două zile. Abia a treia zi a reuşit să vină să îl ducă. Sunăm la spital şi ni se spune că doamna doctor nu este. Îi spunem asistentei că am găsit plasmă, de la un fost pozitiv COVID şi subit o găseşte pe doamna doctor care ne spune că nu a mai făcut transfer de plasmă, să ne interesăm noi cum se face transferul de la donatorul din Bucureşti la Râmnicu Vâlcea. Sunăm la Centrul de Transfuzii şi ne spun că nu se poate, că de la spital trebuie să ceară la Banca de plasmă. Bineînţeles, acest lucru nu s-a întâmplat”.
Deşi Serviciul de Ambulanţă are sediul chiar lângă Secţia de Boli Infecţioase, care se află în altă clădire, la câţiva kilometri depărtare de Spitalul Judeţean, salvarea l-a dus pe pacient la Secţia Chirurgie abia după trei zile. Aici s-a aflat că a făcut cangrenă.
„După vizita la Chirurgie, şoc.. Concluzie: trebuie să îi amputăm măcar un picior, căci a făcut gangrenă şi unul (dintre picioare – n.r.) este foarte rău.( Doamna doctor ne spune că îi este frică să mai intre la el în salon, din cauza durerilor… păi, dacă nu te-a interesat de ce îl dor în halul ăsta… ).
O sunăm din nou pe doamna doctor, să ne de-a dosarul cu analizele de la spital şi ne spune că mâine, că astăzi nu este. Îi explicăm că este urgent, că am vorbit cu mai mulţi medici la Bucureşti. Că poate fi vorba de ore şi că poate muri. Ne-a spus că poate reuşeşte pe seară, totuşi, să ajungă. După 20 minute, ne trimite documentele pe WhatsApp (documente cu multe săgeţi de recompletare: după mintea mea de om obişnuit, acestea sunt făcute fix înainte să le trimită)”.
La insistenţele familiei, până la urmă s-a luat decizia ca pacientul să fie transferat la un alt spital, numai că a ajuns la unul de categorie inferioară, se pare, singurul care a acceptat transferul, unde rudele au aflat însă că bolnavul nu mai poate fi operat.
„Între timp, bineînţeles, socrul se simţea din ce în ce mai rău. În două ore primim răspuns de la Bucureşti, să ne dăm acordul să îi amputeze picioarele. Sunăm înapoi şi ne spune că totul, în hârtii, este pregătit, dar nici un spital nu vrea să îl primească: nici Târgu Mureş, nici Piteşti, nici Horezu, nici Sibiu.
Într-un final, cei de la Horezu acceptă transferul şi la ora 22, pe 06.10.20, îl transferă. Îl bagă la Terapie Intensivă şi a doua zi ne spun că nu il pot opera, că nimeni nu acceptă, deoarece este prea târziu şi nici dacă îi amputează picioarele nu rezistă”.
În tot acest timp, pacientul îşi suna disperat familia, sperând să obţină un ajutor măcar de la aceasta, din cauza durerilor atroce pe care le avea. După zile întregi de suferinţă greu de imaginat, semnele noului coronavirus au devenit vizibile.
„Socrul ne suna de 20 de ori pe zi, plângând, să găsim un doctor să îi taie picioarele, că nu mai rezistă de dureri. Pe 08.10.2020, la ora 4.20, ne sună că nu mai poate respira, să dăm de o asistentă. Sun la spital şi îmi răspunde portarul care îmi spune că nu poate să îmi facă legătura pe Secţia de ATI decât la 8 dimineaţa şi îmi dă un număr de la camera de gardă. Sun la acel număr şi surpriză: îmi răspunde o femeie care îmi spune că nu este de la spital, este o persoană fizică. După 20 de minute, sunăm socrul şi ne spune că nu a venit încă nimeni. Continuăm să îl sunăm la 20 minute şi, într-un final, cineva a ajuns la el. La 6.20 ne sună, din nou, plângând, să găsim un doctor să îi taie picioarele. Aceasta a fost ultima conversaţie cu el”, povestesc rudele.
După o noapte albă, petrecută între neputinţă şi telefoane, a doua zi, rudele au aflat despre decesul părintelui de la o asistentă care a răspuns la telefonul acestuia.
„La 9.20 sunăm din nou şi ne răspunde o asistentă pe numărul lui, care ne ia la rost. Că cine suntem. Îi spune soţul că este fiul persoanei al cărui telefon este şi că vrea să ştie ce face tatăl. Răspunsul a fost: a murit. Într-o izbucnire de moment, soţul i-a spus că nu este normal aşa ceva: să sune el, să afle. Asistenta i-a spus că a murit doar de o oră şi ceva. La prânz, sun din nou la spital, să aflu care este procedura de preluare şi înmormântare, iar asistenta îmi dă numărul domnului doctor, căci nu ştie”.
Când în final, familia a reuşit să-l contacteze pe ultimul medic care l-a avut în grijă pe părinte, a aflat că nici chiar morfina nu i-a mai putut fi de ajutor.
„Sun şi îmi răspunde domnul doctor care îmi spune că l-au dus la morgă. Îmi povesteşte că a ajuns la dânsul în stare critică, cu insuficienţă respiratorie, insuficienţă renală şi ocluzie de by pass. Au încercat să îi diminueze durerile, dar nici morfina nu îşi făcea efectul. Îmi spune că mă resună, să ştim ce să facem în continuare. A doua zi dimineaţa, mă sună că trebuie să îi duc cartea de identitate. Îi spun că eu, cu mâna mea, am dat-o asistentei de pe ambulanţă. Că era la el în momentul preluării. Sunt sigură”.
Un alt şoc pentru familie a venit la sfârşit când s-a văzut nevoită să-şi înmormânteze ruda în pijamalele de spital, cu tot cu echipamentele medicale care i-au fost alături până în ultima clipă.
„Întreb dacă mai este portofelul şi îmi spune că nu ştie, că asistenta a căutat doar buletinul. Într-un final, m-au sunat de la spital să fac o declaraţie pe propria răspundere că s-a pierdut buletinul, să poată elibera certificatul de înhumare. Sâmbătă am fost să recunoaştem decedatul şi aici am avut cea mai mare surpriză neplăcută. Socrul era pus în sac negru (care este normal după protocolul COVID), însă era în pijamalele cu care a stat la spital şi avea toate furtunurile de la oxigen şi perfuzii. Nimeni nu s-a sinchisit să le scoată, să le arunce, că sunt deşeuri periculoase. Aşa a fost băgat în sicriu”.
Şi una peste alta, familia a mai realizat şi că atât actele cât şi banii victimei au dispărut într-unul sau în altul dintre spitale, ori pe drum, furat sau rătăcit.
„Ne-au adus sacul cu lucruri să vedem dacă sunt toate, dar portofelul cu banii şi actele erau singurele care lipseau. Din păcate, asta se întâmplă în România. Este strigător la cer să furi de la un om care a murit, sau este pe moarte, portofelul, pentru nişte amărâţi de bani. Nici măcar nu te-a lăsat sufletul să laşi actele acolo (dacă se poate spune că ai suflet)!”
Îndemnul, la finalul acestei triste experienţe, pentru toţi românii, este acela de a se proteja, pentru a nu ajunge în spitale, de unde nu se ştie dacă mai au şansa să iasă vii.
„Aşadar, oameni buni: purtaţi mască şi aveţi grijă de voi. Să nu ajungeţi în spitale, că nu se ştie dacă mai ieşiţi. Socrul meu avea picioarele albe şi în două săptămâni s-au gangrenat până la brâu. De ce? Pentru că nu îi interesează dacă mai ai altceva, în afară de COVID. Nimeni nu a văzut, timp de o săptămână că i s-au înnegrit picioarele, pe nimeni nu a interesat de ce are aceste dureri groaznice. Din păcate, se moare din neglijenţă, spitale pline, doctori puţini care ştiu sau nu cum să trateze pacienţii, obosiţi”.
Sursa: adevarul.ro
