Acasă Stiri Arme și muniții găsite în casa unui sibian – Concubina l-a dat...

Arme și muniții găsite în casa unui sibian – Concubina l-a dat în gât

448
0

Agitație mare în casa unui sibian duminică noapte. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu au găsit în locuința acestuia mai multe arme și muniții. Cea care a chemat oamenii legii este chiar concubina bărbatului.

Potrivit polițiștilor sibieni, la data de 12 octombrie, în jurul orei 00,15, o femeie a sesizat Postul de Poliție Turnu Roșu cu privire la faptul că un bărbat deține ilegal mai multe arme și muniție.

RECLAMĂ

„Polițiștii postului de poliție, precum și cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu s-au deplasat de urgență la locuința indicată de pe raza localității Turnu Roșu, unde au identificat mai multe arme neletale supuse autorizării și muniție aferentă. Este vorba despre o pușcă cu aer comprimat cu lunetă, trei pistoale și 237 de alice, care ar aparține unui sibian în vârstă de 35 de ani și care au fost ridicate de polițiști în vederea expertizării”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză, la nivelul S.A.E.S.P. din cadrul I.P.J. Sibiu, s-au întocmit acte premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de arme și muniții.

Sursa: oradesibiu.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentFlorin Cîțu: Primul raport finalizat la Primăria Capitalei a fost deja trimis la DNA
Articolul următorPrimarul din Sângeorz-Băi, care s-a filmat în timp ce își umilea fiica, a fost condamnat la închisoare! Cum a ajuns să își piardă definitiv mandatul