Acasă Stiri Bercea Mondial a fost luat pe sus de polițiști, va sta ani...

Bercea Mondial a fost luat pe sus de polițiști, va sta ani grei la închisoare!

731
0

Trecutul se întoarce împotriva interlopului! Câți ani va avea de îndurat!

Bercea Mondial, finul lui Mircea Băsescu, a fost luat pe sus de poliţiştii din Mehedinţi, miercuri, 7 octombrie 2020, alături de fiul său, în urma sentinţei definitive a Curţii de Apel Craiova. Este condamnat pentru tentativă de omor, pedeapsa fiind de 13 ani, iar cea a fiului este de 9 ani.

RECLAMĂ

Curtea de Apel Craiova a respins, astăzi, apelurile declarate de Sandu Anghel, dar şi de Matei Valeriu, victima sa, în procesul în care interlopul a fost judecat pentru tentativă de omor. Astfel, Bercea Mondial se întoarce în închisoare, mandatul de executare fiind emis de Tribunalul Olt şi pus în aplicare de poliţiştii din Mehedinţi.

„Poliţiştii Serviciului de Investigatii Criminale – Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu Poliţia municipiului Drobeta Turnu-Severin, au identificat doi bărbaţi, de 53, respectiv 32 de ani, din Drăgăneşti, judetul Olt şi din municipiul Drobeta Turnu Severin, pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de 13 ani, respectiv 9 ani. Cei doi au fost condamnati de Tribunalul Olt, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor“, a transmis IPJ Mehedinţi. Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de Anghel, astfel că hotărârea emisă de instanţa de fond, care l-a condamnat pe interlop la închisoare, a rămas definitivă.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchet, inculpatul Anghel Laurenţiu şi partea civilă Matei Valeriu. Admite apelul declarat de inculpatul Anghel Sandu. Desfiinţează, în parte, sentinţa sub aspectul laturii civile. Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul Anghel Sandu către partea civilă Matei Valeriu, de la 40.000 de euro la 10.000 de euro, sumă ce va fi plătită în lei la cursul valutar al BNR din data plăţii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei decizii. Obligă pe apelantul parte civilă Matei Valeriu la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Obligă pe apelantul inculpat Anghel Laurenţiu la 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publica, azi 22.09.2020“, noteaza adevarul.ro.

Fapta pentru care Sandu Anghel are o nouă condamnare s-a petrecut în ianuarie 2009. Atunci, interlopul a avut o altercaţie cu viceprimarul Slatinei, la acea vreme, Valeriu Matei, pe care l-a înjunghiat, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce un alt bărbat care îl însoţea pe viceprimar a fost lovit cu maşina, scrie aceeasi sursa citata.

„La data de 22 ianuarie 2009, pe raza municipiului Slatina, pe fondul unui conflict spontan, generat de neînţelegeri asupra unui teren, inculpatul Anghel Sandu a lovit cu un cuţit şi cu corpuri dure o persoană, ce vânduse anterior terenul respectiv unui terţ. În acelaşi context, persoana vătămată menţionată anterior, precum şi o alta, ce o însoţea, au fost lovite de inculpatul Anghel Laurenţiu (fiul inculpatului Anghel Sandu) cu un autoturism la volanul căruia se afla, rulând cu mare viteză şi urmărind victimele. În urma altercaţiei, ambele persoane au suferit leziuni traumatice care le-au pus viaţa în pericol, una dintre ele necesitând pentru vindecare 12-13 zile îngrijiri medicale, iar cealaltă 80-90 de zile”, arăta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 2018, la momentul trimiterii în judecată.

Sursa: 3minute.net

RECLAMĂ
Articolul precedentIslanda-România: primul 11 al lui Mirel Rădoi!
Articolul următorProprietarul unui autotren care s-a răsturnat lângă Podari caută vinovatul de producerea evenimentului și oferă RECOMPENSĂ pentru o înregistrare video