Acasă AUTO CAUCIUCURI DE IARNA 2020: Când trebuie echipată maşina de iarnă. Ce rişti...

CAUCIUCURI DE IARNA 2020: Când trebuie echipată maşina de iarnă. Ce rişti dacă nu ai ANVELOPE DE IARNĂ

1289
0

CAUCIUCURI DE IARNA 2020. Codul Rutier interzice circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă. Este vorba despre OG 5 2011 sau ”Legea cauciucurilor de iarnă”, intrată în vigoare de la 1 noiembrie 2011. Mențiunea, în ce privește legea caucicurilor de iarnă, este că șoferii nu sunt neapărat obligați să aibă mașinile echipate cu anvelope de iarnă începând cu data de 1 noiembrie, ci doar dacă aleg să conducă pe drumurile publice ”cu probleme”. 

RECLAMĂ

CAUCIUCURI DE IARNĂ: Orice şofer surprins cu cauciucuri de vară când pe drum este strat de zăpadă sau polei va fi sancţionat conform CODULUI RUTIER. Amenda pentru şoferii care nu au cauciucuri de iarnă este una consistentă.

Conform Codului Rutier, aşa cum este denumită OG 5 2011, intrată în vigoare la 1 noiembrie 2011, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii în fiecare an începând cu data de 1 noiembrie, ci numai când se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Astfel, conducătorii auto trebuie să își schimbe cauciucurile de vară cu cele de iarnă ori de câte ori condițiile meteorologice impun acest lucru.

Vine sezonul rece iar anvelopele de iarnă sunt un must-have al autoturismelor. Ce trebuie să știi atunci când îți alegi cauciucurile de iarnă pentru mașina ta. De la legislație și până la semnificația marcajelor de pe anvelope, RomaniaTV.net vă oferă un adevărat ghid pentru cei interesați de siguranța lor și a mașinilor lor în anotimpul rece.

De ce să ai cauciucuri de iarnă și ce riști (legal)

Nerespectarea ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din Codul Rutier atrage însă contravenție, ce se încadrează în clasa a IV-a de amenzi. Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare și amenzi între 1305 și 2.900 de lei (reamintim pe această cale că punctul de amendă s-a majorat la 145 de lei, de la 1 februarie 2019).

Așadar, fapta este considerată de gravitate maximă. Noutatea în acest an însă, în ce privește amenzile, este că șoferii pot plăti jumătate din amenda primită, în termen de 15 zile.

Pe larg, legea spune că autoturismele personale şi autovehiculele de transport persoane cu maxim 9 locuri pe scaune trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pentru toate roțile.

Autovehiculele de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculele de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

CAUCIUCURI DE IARNA 2020, ANVELOPE DE IARNĂ 2020.Ce se întâmplă dacă ți se reține certificatul de înmatriculare din cauza lipsei anvelopelor

În cazul reținerii certificatului de înmatriculare, polițiștii eliberează o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație. Asta înseamnă că mașina ta nu va putea circula în trafic. Talonul ți se va restitui în baza dovezii că ți-ai echipat corespunzător mașina cu anvelope de iarnă. 

În plus, un alt motiv pentru care anvelopele de iarnă sunt necesare și nu merită să riști este și acela că, în caz de accident, anumite companii de asigurări aleg să nu plătesacă despăgubiri pentru mașinile neechipate cu cauciucuri de iarnă: așadar, vă veți trezi, și fără talon, și fără despăgubiri! 

Cum știi care sunt anvelopele de iarnă potrivite

Trecerea de la anvelopele de vară la cele de iarnă se face în momentul în care temperaturile scad sub 7°C. Anvelopele iarnă se pot identifica ușor prin prezența pe laterale a literelor M si S, sub forma: M+S, M.S. sau M&S, fiind simbolurile certificate de RAR (Registrul Auto Român).

Spre deosebire de anvelopele de vară, aceste cauciucuri au compuși care rămân moi la temperaturi joase și o sculptură extrem de canelată care asigură o performanță optimă in condiții de frig (vreme uscată, umedă, zăpadă sau gheață). Ele mai pot fi recunoscute și prin marcaje speciale, respectiv un simbol cu 3 Vârfuri de Munte cu Fulgi de Zapadă (3PMSF).

Mai sunt și anvelopele all-season sau mixte, însă, potrivit RAR, acestea nu sunt ”recunoscute” drept anvelope de iarnă. În plus, sunt și mai scumpe. Anvelopele „all seasons” pot fi acceptate dacă au marcajul specific anvelopelor de iarnă („M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”)altminteri, se riscați amendă.

CAUCIUCURI DE IARNA 2020, ANVELOPE DE IARNĂ 2020.Ce alegi, ca să nu te alegi cu țepe

Orice șofer trebuie să fie atent la falsurile de pe piață, realizate cu ajutorul unorabţibilduri din cauciucuri vulcanizabile la cald, care imită simbolurile originale. De aceea locul din care alegeți să achiziționați anvelopele de iarnă este important. Recomandate sunt magazinele de specialitate și mai puțin comenzile online pe site-uri obscure.

În plus, la achiziționare, centrele specializate în vânzarea anvelopelor asigură şi montajul acestora, de cele mai multe ori, gratuit.  În plus, clientul are posibilitatea să beneficieze de garanţia produselor.

Chiar dacă sunt o variantă mai ieftină, nici anvelopele second-hand nu sunt o soluție viabilă, și asta din cauza vechimii, uzurii sau a micilor umflături ale cauciucurilor de iarnă, care pot duce la deteriorarea rapidă a acestora. Riști să dai banii degeaba, iar o vorbă românească spune: ”prea sărac ca să cumpăr lucruri ieftine”.

E adevărat, prețul unor anvelope noi este mai piperat, în funcție de dimensiuni. Ca idee, la cele cu dimensiunile 185/65/R15 variază de la 170 la 300 de lei per bucată, în timp ce pentru un pneu cu dimensiunile 205/50/R16 trebuie să scoți din buzuar o sumă cuprinsă între 190 și 500 de lei -per bucată.

CAUCIUCURI DE IARNA 2020, ANVELOPE DE IARNĂ 2020. Cum verfici starea anvelopelor și ce înseamnă marcajele de pe ele

Potrivit specialiștilor, anvelopele de iarnă ar trebui să fie înlocuite atunci când se atinge indicatorul legal de uzură a benzii de rulare, adică 1.6mm adâncimea rămasă a benzii de rulare. Aspectul anvelopelor trebuie verificat în mod regulat. După 5 ani, un specialist în anvelope ar trebui să vă verifice anvelopele în fiecare an.După 10 ani, anvelopele trebuie înlocuite. Înlocuirea anvelopelor se face la un centru specializat, iar prețurile variază variază între 60 şi 180 de lei, în funcție de diametrul roților.

De aceea, vă va fi mai ușor să rezolvați situația dacă știți să citiți corect dimensiunile cauciuculului, pentru a le putea schimba cu altele noi. Numerele și cifrele inscripționate pe partea laterală a cauciucului sunt speficatiile exacte ale tipului de anvelopă de care aveți nevoie. 

La prima vedere, poate că imaginea vă bagă în ceață, dar simbolurile sunt cât se poate de precise. Iată interpretarea lor, potrivit anvelope.ro.

 1. 195 = lățimea anvelopei în milimetrii – distanța liniară dintre părțile exterioare ale pereților laterali ai unei anvelope umflate excluzând elevațiile datorate etichetării (marcajelor), decorațiunile sau benzile de protecție sau jantele.

 2. 65 = talia anvelopei măsurată în procent din lățimea benzii de rulare  – Raportul dintre înălțimea secțiunii și lățimea secțiunii în %. Pe parcursul duratei de viață a cauciucului, anvelopă și-a schimbat formă de la o anvelopă aproape circulară la una mai plată și lățită, fapt ce a modificat coeficientul

 3. R = radial, construcția radiala a carcasei anvelopei –  În cazul anvelopelor moderne pentru autoturisme pliurile carcasei sunt dispuse perpendicular pe direcția de rotație și paralel cu razele cercului anvelopei, numindu-se construcție radiala. În cazul unor anvelope de uz industrial, anvelope pentru camioane și anvelope pentru vehicule de teren acestea au o construcție cu pliuri încrucișate pentru a oferi o rezistentă mai mare la sarcină, înțepături și șocuri. În cazul unor anvelope normale construcția cu pliuri incrutisate a fost înlocuită cu una radiala pentru a oferi o performanță sporită la rularea cu viteze ridicate.

 4. 15 = diametrul cercului interior în inci – Diametrul jantei reprezintă diametrul cercului interior al anvelopei.

 5. 91 = indice de greutate/sarcină – Indicele de sarcină (capacitatea maximă de încărcare) indică greutatea maximă pe care o poate susține o anvelopă la presiunea optimă de umflare.

 6. T = indice de viteză –   Indicele de viteză indică viteză maximă la care este proiectată să ruleze în siguranță anvelopă și este stabilită de producător.

7. Tubeless –  Tubeless indică o anvelopă fără cameră de aer. În prezent nu se mai folosesc camere de aer pentru etanșeizare în producția de anvelope.

 8. Marca și număr aprobare de tip CEE – Marca de omologare CEE indica faptul ca anvelopa este conforma cu cerintele reglementarii CEE R30.

 9. Amplasarea indicatorului de uzură a benzii de rulare – Indică  o punte de cauciuc care este poziționată în cel puțin trei puncte în jurul anvelopelor pentru a indică uzură minima a cauciucului (1.6 mm).

 10. Caracteristici de iarnă M&S (Mud & Snow echivalent Noroi & Zăpada) – indică dacă anvelopă respectivă este recomandată pentru anotimpul rece sau dacă are caracteristici recomandate pentru a fi folosită pe zăpada și gheață.

 11. Simbol “fulg de zapadă” –  o anvelopă testată și calificată pentru a fi utilizată în condiții de iarnă cu zăpada abundență.

 12. Data de fabricație –  Data de fabricație este formată din săptămâna și an și se regăsește în ultimele 4 cifre din numărul DOT. Excepția de la această regulă este data de anvelopele fabricate înainte de 1999-2000 care au data de fabricație marcată cu 3 cifre

 13. Simbol de conformitate D.O.T. – respectă toate standardele de siguranță stabilite de Departamentul de Transporturi din Statele Unite ale Americii.

14. Cod producator D.O.T.– Codul D.O.T. este format din 3 grupe de catre 4 caractere.

15. Tara de fabricație

16. Denumire comerciala anvelopă– numele comercial al profilului de anvelopă

17. Detalii construcție anvelopă – Marcaje de o importantă relativa pentru că nu sunt bazate pe teste reglementate complet.

18. Marcaj al sarcinii si presiunii–  Marcajele ale sarcinii și presiunii reprezintă capacitatea maximă de încărcare și presiunea de umflare în conformitate cu reglementările.

CAUCIUCURI DE IARNA 2020, ANVELOPE DE IARNĂ 2020. Indicatorul de uzură, unul dintre cei mai importanți

Unul intre indicatorii importanți îl reprezintă Indicatorul de uzură al benzii de rulare, care arată că nervurile plasate în mod simetric de-a lungul circumferinței anvelopei, în principalul canal longitudinal, se vor află la același nivel cu suprafața căii de rulare, atunci când adâncimea acesteia ajunge la 1,6 mm.

În traducere: toate anvelopele au indicatori de uzură în canelurile principale.Atunci când nivelul de uzură a profilului ajunge la același nivel cu indicatorul de uzură, anvelopa a atins limita legală și trebuie înlocuită. Nu ezitați să solicitați informații de la specialistul în anvelope. 

Un alt simbol de care trebuie să țineți cont este și litera E, care se regăsește pe partea laterală a anvelopei, care indică faptul că anvelopă este marcată conform cerințelor de reglementare nr.30/ECE, derivat din regulament publicat de Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE). Un „e” mic indică faptul că anvelopă este marcarea conform cerințelor din Directiva 92/33/CEE.Este marca de omologare a vehiculelor și a componentelor de siguranță fiind aplicabilă obligatoriu  statelor membre ale CE (Comisia Europeană).

Lăsând la o parte rațiunile de legislație, anvelopele de iarnă sunt obligatorii pentru siguranța în trafic. Tu ți-ai schimbat cauciucurile de iarnă?

Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat în exclusivitate pentru DC NEWS când trebuie să schimbăm cauciucurile de vară cu cele de iarnă, dar şi care sunt pericolele la care ne expunem din cauza celor de iarnă.

„Când s-au impus cauciucurile de iarnă obligatorii de către ministrul transporturilor, lumea a sărit ca arsă, cu bănuieli că cineva vrea să importe. Dar utilitatea lor s-a dovedit în timp, şoferul român a înţeles cât sunt de importante cauciucurile de iarnă şi de vară, şi foarte rari sunt aceia care nu se gândesc la schimbarea cauciucurilor acum. Cel de iarnă este mai mare, mai cramponat, mai îngust, mai aderent chiar şi pe asfalt uscat, când e rece.

Este recomandat să se monteze acest cauciuc când asfaltul este de la 6 grade în jos. Atenţie, asfaltul, nu temperatura de afară!

Apar, bineînţeles, acele comentarii cu privire la toamnă şi primăvară, când o zi e frig, o zi cald, şi tot aşa. Facem un compromis! Schimbăm cauciucurile când afară avem constant sub 6 grade! Nu există o dată impusă. Legea spune că dacă eşti fără cauciucuri de iarnă când e zăpadă afară, eşti vinovat! Chiar şi în cazul unui accident, dacă tot ce ai făcut a fost să nu ai aceste cauciucuri eşti vinovat.

Un cauciuc de iarnă are aderenţă mai bună şi când plouă. Practic, în perioada de toamnă putem să ne asumăm să le schimbăm mai din timp, fie şi doar din motivul că la prima zăpadă vor fi cozi kilometrice la vulcanizări. Prima zăpadă poate veni pe 5-6 octombrie sau în ianuarie, nu ştim!”, a declarat Titi Aur în exclusivitate pentru DC NEWS.

Atenţie, cauciucul de iarnă poate fi periculos

„Cauciucul de iarnă devine periculos când trecem de pe zăpadă pe polei. Dacă am merge cu cauciucul de vară pe perioada de zăpadă-polei, sau zăpadă-gheaţă, am avea aderenţă proastă peste tot şi am merge încet peste tot. Având cauciucuri de iarnă, pe zăpadă fără gheaţă avem aderenţă foarte bună, iar când intrăm pe gheaţă sau polei, aderenţa e foarte proastă, aproape de zero. Nu avem voie să mergem cu cele de vară în condiţii din astea, dar măcar mergem cu frică. Ăsta e inconvenientul celor de iarnă. Atenţie mare!”

CAUCIUCURI DE IARNA 2020, ANVELOPE DE IARNA 2020. „Cauciucurile la mâna a doua nu sunt o variantă sub nicio formă. Pentru că, potrivit legii, pot să merg cu cauciucul până când adâncimea canalului este de 1,6 mm. Sub această valoare, nu mai este legal. Cauciucul nou are 8 mm adâncimea. Cauciucul are cea mai bună aderenţă când este abia fabricat. Cu fiecare minut care trece, el devine mai puţin aderent. Când trece de 4-5 ani vechime, nu îl mai folosim. Pe măsură ce cauciucul se uzează de la 8 mm până la 4 mm (cel de iarnă) şi 3 mm (cel de vară), chiar dacă legea permite 1,6 mm, se presupune că suntem la o aderenţă scăzută. Cauciucul îmbătrâneşte cu timpul şi se uzează”, a declarat Titi Aur, potrivit dcnews.ro.

Sursa: rtv.net

RECLAMĂ
Articolul precedentRETETE CASTRAVETI MURATI. Ingredientul bunicii care îi va face fericiţi şi pe cei mai mofturoşi din casă. Cum îi face Jamila
Articolul următorO nouă moarte tragică în lumea artistică. O actriţă de 40 de ani a fost găsită spânzurată în propria casă