Acasă Stiri Covid 19 închide și Colegiul ”Carol I” din Craiova

Covid 19 închide și Colegiul ”Carol I” din Craiova

328
0

Colegiul Național ”Carol I” din Craiova își închide porțile pentru elevi și cadrele didactice. Activitățile didactice vor trece de mâine, 30 septembrie, exclusiv pe on-line. Acest scenariu de lucru va fi pus în practică până pe 13 octombrie.

RECLAMĂ

Măsura a fost luată ca urmare a confirmării mai multor cazuri de Covid 19 în rândul elevilor, începând cu clasa pregătitoare și până la liceu.

Potrivit cadrelor didactice decizia de a suspenda cursurile față în față a fost luată în Consiliul de Administrație al unității școlare, întrunit azi, tot în varianta on-line.

Colegiul Național ”Carol I” este a treia unitate școlară din Craiova care suspnedă cursurile față în față cu elevii. Astfel de decizii au mai fost luate anterior și de Liceul Adventist și de Colegiul Național ”Frații Buzești”, în ultimul caz cursurile on-line fiind doar pentru gimnaziu și liceu.

Atât profesorii cât și elevii vor trebui să se descurce în activitățile on-line cu tehnica personală.

Sursa: gds.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCovid 19 reduce numărul locurilor în căminele studenţeşti din Craiova
Articolul următorUn bărbat a spart geamul ambulanței care îl transporta la spital. Polițiștii din escortă l-au imobilizat și a ajuns la Neuropsihiatrie