Acasă Stiri CARDUL DE SĂNĂTATE, DIN NOU OBLIGATORIU DE PE 1 OCTOMBRIE. CE ALTE...

CARDUL DE SĂNĂTATE, DIN NOU OBLIGATORIU DE PE 1 OCTOMBRIE. CE ALTE MĂSURI S-AU LUAT

360
0

Cardul de sănătate redevine obligatoriu de la 1 octombrie. Iată ce alte măsuri s-au luat.

RECLAMĂ

Din 1 octombrie, cardul de sănătate redevine obligatoriu, a anunțat astăzi Casa Națională de Asigurări de Sănătătate.

Consultațiile la distanță rămân în vigoare

Totuși, se mențin până la finalul anului consultațiile la distanță acordate de medicii de familie și de medicii specialiști din ambulatoriul clinic, pentru care nu este necesară validarea cu cardul de sănătate.

În urma consultațiilor acordate la distanță medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripțiile medicale. Documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică. În cazul consultațiilor acordate la cabinet, este obligatorie validarea cu cardul de sănătate a primirii serviciilor, scrie Digi 24.

„Reintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situațiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidență cât mai exactă și a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem. Consultațiile la distanță rămân o alternativă benefică, atât pentru pacienți cât și pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare. Recomandăm în continuare pacienților programarea consultațiilor, medicul fiind cel care decide modul în care va fi acordată consultația, la distanță sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Sursa: cancan.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentGina Pistol, primele imagini cu burtica de gravidă! Cum a fost suprinsă iubita lui Smiley
Articolul următorKlaus Iohannis a vorbit despre revenirea la starea de urgență, după un nou record negativ: „Vedem că numărul este în creștere”