Elle Fanning joacă în filme de la doi ani. La 22, are în spate o carieră impresionantă, cu peste 60 de pelicule, iar recent a făcut trecerea de la rolurile de prințesă la cele mai fără perdea. A jucat în Mary Shelley, Maleficent și The Beguiled, iar acum surprinde cu prestația din „The Great”.
Sora mai mică a Dakotei Fanning este pe coperta revisei Vanity Fair, ediția de octombrie.
Vorbind despre „The Great”, Elle a mărturisit cât de eliberator a fost pentru ea să joace acest rol.
„Adevărata Ecaterina cea Mare a fost o femeie foarte liberă din punct de vedere sexual, iar mulți oameni au condamnat-o pentru asta”, a spus Fanning.
„Sexul este o parte importantă a show-ului și am fost atât de încântată să pot explora această parte a jobului meu. Personal, îmi place să apar goală. Umblu dezbăcată mai tot timpul. Face parte din viață!”, a adăugat ea.
În ceea ce privește cariera ei, Fanning spune că nu își cere scuze pentru succesul pe care-l are la această vârstă: „Da, sunt tânără, dar sunt în acest business de mult timp și părerea mea contează”.
Părinții ei — mama, fostă jucătoare de tenis, și tatăl, jucător de baseball — au învățat-o ce înseamnă disciplina.
„Datorită lor am o abordare foarte atletică în ceea ce privește actoria. Trebuie să fii mereu pregătit să dai tot ce ai mai bun — așa că hrănește-te si dormi cât trebuie”, a explicat ea.
Despre Elle, pe care a distribuit-o în Babel, regizorul Alejandro González Iñárritu a declarat:
„Elle este foarte prezentă, nu este falsă, ipocrită”. „Când râde, râde. Când ascultă, chiar ascultă. Mulți oameni doar se prefac ca te ascultă”.
În aceeași discuție cu Vanity Fair, Elle a mai povestit că este fan Gwyneth Paltrow, că îi place să urmărească 90 Day Fiance și că poate mima oricând dansurile de pe Tik Tok ale celebrei Addison Rae.
Sursa: filmnow.ro