Acasă Stiri Profesor cu Covid 19, elevi fără lecţii

Profesor cu Covid 19, elevi fără lecţii

420
0

În judeţul Dolj aproape zilnic sunt confirmate noi cazuri de Covid 19, atât în rândul elevilor cât şi al cadrelor didcatice. Unităţile şcolare trec rând pe rând clasele din scenariul verde sau galben în cel roşu. Acest fapt presupune că elevii ar trebui să înveţe on-line. În mediul rural însă teoria nu poate fi pusă aşa de uşor în practică, în toate cazurile. De exemplu, la Întorsura o învăţătoare s-a simţit rău şi chiar la începutul acestei săptămâni a primit confirmarea că este infectată cu noul coronavirus. Vestea a luat prin surprinde conducerea şcolii în care preda. Astfel că elevii de la clasa respectivă nu au trecut deocamdată şi în practică la lecţii on-line. La nivelul unităţii se mai caută soluţii.

RECLAMĂ

Este nevoie de un alt profesor

În raportul privind cazurile de infectări la nivelul judeţului Dolj, ieri, au fost trecute două cadre didactice. Unul dintre dascăli este de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, iar altul de la o unitate şcolară din mediul rural, respectiv de la Şcoala gimnazială Întorsura. În ambele situaţii, în raporul oficial elevii au trecut cu lecţiile în regim on-line. Asta însă doar în teorie. În practică, la şcoala din mediul rural, ieri, elevii doar au stat acasă şi nu au făcut lecţii. Vestea că respectivul dascăl are coronavirus a luat managerul prin surprindere. O primă problemă la care trebuie să găsească soluţii este chiar înlocuirea cadrului didactic bolnav.

„Avem un cadru didactic confirmat pozitiv cu Covid 19 la o clasă de simultan, cu elevi din clasele I -şi a aIII-a. Am primit vestea luni seara şi am luat legătura cu părinţii să îi ţină acasă pe copii. Am fost în scenariul verde cu toată şcoala, dar acum clasa respectivă o să intre în scenariul roşu, cu lecţii on-line. Azi (nr- 22 septembrie), elevii nu au făcut lecţii on-line. Va fi nevoie de un alt cadru didactic care să facă aceste lecţii cu elevii, pentru că doamna care a fost confirmată este internată în spital. O să rog colegii de alte clase să o înlocuiască” , a spus Carmen Veza, directorul Şcolii gimnaziale Întorsura.

Accesul la on-line tot de pe telefoanele părinţilor


Găsirea unui cadru didactic care să predea clasei respective nu este însă singura problemă la Şcoala Întorsura din judeţul Dolj.
Localitatea nu are semnal la internet, iar elevii nu au tablete. În faţa acestei situaţii managerul spune că va căuta să rezolve problemele şi cu ajutorul părinţilor.


” Elevii nu au tablete, dar accesul la on-line va fi asigurat prin telefoanele părinţilor. Şcoala are un singur laptop, iar calculatoarele din laboratorul de informatică sunt depăşite. Am trimis necesarul de tablete la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj”, a spus managerul unităţii şcolare. Întrebată dacă vor avea acces toţi elevii la lecţiile on-line, managerul şcolii a spus că „este vorba de viteza la internet şi mai sunt probleme în unele puncte, dar vom încerca să rezolvăm cu părinţii, pentru că este o reţea care are acoperire. S-a mai îmbunătăţit accesul pentru că în ultimii ani şi primăria a mai pus nişte routere prin sat”, a mai spus directorul şcolii.


În clasa în care a predat cadrul didactic infectat sunt 22 de copii, 10 în clasa I şi 12 în clasa a III-a. „Era o clasă mai numeroasă, dar am luat toate măsurile. În sala respectivă am cumpărat bănci în care elevii stăteau singuri. În şcoală avem circuite clare şi elevii nu se întâlnesc uni cu alţii, Culmea este că s-a infectat un cadru didactic conştiincios, care purta mască şi folosea des dezinfectantul. Poate numai din mijloacele de transport în comun”, a mai spus managerul. La Şcoala gimnazială Întorsura sunt 81 de elevi şi 33 de preşcolari.

RECLAMĂ
Articolul precedentRaed Arafat: „A existat o politizare a pandemiei de COVID, indiferent că vrem să recunoaştem sau nu”
Articolul următorIncendiu puternic în zona Electroputere din Craiova