Președintele Klaus Iohannis a făcut, miercuri, un nou apel la responsabilitate subliniind că, în lipsa unui vaccin, singura barieră în calea virusului este grija fiecăruia pentru propria persoană
„Astăzi, din păcate, am înregistrat noi cifre îngrijorătoare, atât în ceea ce privește cazurile noi de infectare, cât mai ales numărul de decese și persoane internate la ATI. Vreau să transmit condoleanțe familiilor îndurerate de pierderea celor dragi. În contextul unor noi măsuri de relaxare adoptate de la 1 septembrie, reluarea activităților culturale și redeschirea restaurantelor, dar și apropiata începere a anului școlar, fac un nou apel. Dragi români, continuați să fiți responsabili.
Virusul, în absența încă a unui vaccin, are o singură barieră. Grija fiecăruia pentru propria persoană și pentru cei din jur. Protejați-vă așa cum știm cu toții: mască, distanță, igiena mâinilor”, a declarat Klaus Iohannis.
Șeful statului a precizat că „acestea sunt singurele arme pe care le avem în confruntarea cu acest virus”. De asemenea, Klaus Iohannis le-a mulțumit cadrelor medicale pentru devotamentul și profesionalismul lor.
Sursa: antena3.ro