Un bărbat de 78 de ani din Arad a fost externat din spital după două săptămâni, pe jumătate paralizat. Bărbatul acuză că a fost închis ore în şir într-un salon fără tratament, apă şi mâncare
Bătrânul suferise un AVC și a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, dar a fost ignorat timp de opt ore. Când a fost mutat într-un salon, a fost abandonat alte 16 ore. Fiul bărbatului spune că în tot acest timp tatăl său nu a primit nici măcar apă sau mâncare deși suferea de diabet.
Fiul pacientului, avocat, vrea acum să depune o plângere penală
”Tatăl meu, în vârstă de 78 de ani, a ajuns la spital pe picioarele sale, dar l-am scos de acolo pe braţe şi în cărucior cu rotile, pentru că a paralizat parţial. În ziua în care a suferit AVC, a ajuns la UPU în jurul orei 15,00, unde i-au făcut un examen la computerul tomograf. Au stabilit că într-adevăr a suferit un AVC, dar l-au pus pe un scaun şi l-au aruncat într-un colţ jos la UPU. Până noaptea, la ora 23,30, nu l-a mai băgat nimeni în seamă.
L-au ţinut nemâncat şi fără tratament, deşi este şi diabetic şi suferise un AVC. Se ştie că în cazul unui accident vascular cerebral este esenţial să se intervină cu tratament în câteva ore, pentru a se evita sechelele neurologice. În schimb, l-au dus la o clinică privată unde l-au închis într-o cameră până a doua zi la ora 15,00, când i-a venit testul COVID-19 negativ.
Acolo, aceeaşi poveste, fără mâncare şi fără tratament medical”, a povestit Alexandru Nistor.
În urmă cu două zile, o femeie însărcinată în luna a şaptea şi fătul ei au murit, tot din cauza doctorilor de la Spitalul Județean Arad, acuză medicii din Timişoara.
Sursa: Antena3.ro , Mediafax.ro