Un copil de doi ani din Botoșani a ajuns în stare critică la spital după ce s-a asfixiat în mașina părinților, unde a fost lăsat nesupravegheat de către bunică.
- Copilul a fost lăsat nesupravegheat în mașina părinților.
- Bunica l-a găsit fără vlagă și, în loc să sune la 112, l-a dus în casă și l-a așezat pe pat, așteptând ca părinții micuțului să se întoarcă acasă.
Băiețelul era acasă doar cu bunica, în satul Slobozia, din comuna Mihălăşeni, Botoșani, care l-a lăsat să se joace de unul singur în mașina descuiată a părinților lui.
Copilul se afla pe scaunul din față când, la un moment dat, a scos capul pe geam și a atins, din greșeală, butonul care acţionează geamul electric al portierei.
Geamul s-a ridicat, iar gâtul micuţului a rămas blocat între marginea sticlei şi partea de sus a portierei. Așa a fost găsit de bunică, după mai multe minute în care copilul a rămas fără aer.
Femeia l-a eliberat pe copil, după care l-a dus în casă şi l-a pus în pat. După alte câteva minute, părinţii copilului, care erau în drum spre Slobozia, au ajuns acasă, iar mama micuţului şi-a găsit copilul în stare de semiconştienţă, fără să reacţioneze la stimuli.
Îngrozită, femeia a sunat imediat la 112, pentru a cere ajutorul cadrelor medicale. Realizând gravitatea cazului, de la Botoşani a fost trimis echipajul de terapie intensivă al SMURD, dar şi o ambulanţă cu asistent din zona Truşeşti, pentru ca micuţul să poată primi, în cât mai scurt timp, îngrijiri medicale.
Acesta a fost preluat de echipajul de la ambulanţă, i s-a început terapia cu oxigen, iar pe drumul spre Botoşani a fost preluat de echipajul cu medic al SMURD, care a început imediat manevrele de terapie pentru astfel de situaţii, scrie monitorulbt.ro.
Pentru că starea copilului era gravă, el a fost trimis cu aceeaşi ambulanţă la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi.
„Pacientul era în stare gravă, cu hipoxie cerebrală, iar după transferul la Iaşi a suferit şi un edem pulmonar, având dificultăţi mari de respiraţie şi saturaţie scăzută de oxigen. A fost internat pe secţia de reanimare a spitalului, cu prognostic rezervat”, a precizat un asistent al spitalului ieşean.
Sursa: observatornews.ro