O femeie de 75 de ani care a fost luată de viitură, la Vaslui, în timp ce încerca să-și salveze păsările din ogradă, a fost găsită moartă, după ore întregi de căutări disperate
- Tragedia a avut loc luni seară, când femeia încerca să își adune păsările din calea apelor.
- Trupul femeii a fost găsit abia marți dimineață, în apa râului Elan.
Tragedia a avut loc luni, în localitatea Gușiței, comuna Dimitrie Cantemir, atunci când femeia încerca să își adune păsările din calea apelor. A fost luată de viitura care, spun salvatorii, în unele locuri a fost peste un metru.
Pompierii au pornit în căutarea ei, însă nu au avut succes luni seară. Abia marți dimineață au găsit trupul femeii, în râul Elan.
Acesta a fost dus de ape pe o distanţă de aproximativ cinci kilometri.
„În această dimineaţă (marţi dimineaţa – n.r.), la ora 09.50, persoana dată dispărută a fost găsită decedată în apa râului Elan”, potrivit ISU Vaslui.
Poliţia a preluat ancheta şi se fac cercetări pentru a stabili circumstanţele şi cauza producerii decesului femeii.
Sursa: observatornews.ro