Acasă Stiri Se dau bani pentru părinți! Este un ajutor de creștere al copilului...

Se dau bani pentru părinți! Este un ajutor de creștere al copilului între 250 și 710 lei. Cine poate beneficia de aceste sume

478
0

Duminică a intrat în vigoare legea care permite părinților să ceară de la primărie bani de bonă pentru copiii mici. Pentru a primi ajutorul financiar, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii

RECLAMĂ

Cei care doresc să ceară banii de bonă, în baza Legii 35/2020, trebuie să ia legătura cu reprezentanții primăriei din localitate,deoarece acordarea ajutorului este decisă la nivel local. Primăria alocă bani la bugetul local pentru ajutorul de bonă și tot ea stabilește o metodologie locală pentru aplicarea legii.

Printre localitățile în care autoritățile au început să lucreze pentru a da ajutorul de bonă în perioada următoare se numără: Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Râmnicu Vâlcea și Sibiu.

Beneficiarul să fie cetăţean român, cetăţean al altui stat sau apatrid cu domiciliul în România; să fie angajat cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, desfăşoară activităţi independente, obţine venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcţie de demnitate publică sau asimilată.

Actele necesare

  • o cerere pentru acordarea ajutorului;
  • o copie a documentului de identitate al părintelui care cere ajutorul;
  • o copie a certificatului de naștere al copilului/copiilor pentru care se cere ajutorul;
  • copia documentului prin care se atestă calitatea de reprezentat legal al copilului/copiilor (dacă e cazul);
  • adeverințe privind veniturile nete realizate în ultimele șase luni de membrii familiei, eliberate de angajator ori de Fisc.

Banii pot fi ceruți de părinții care au copii care n-au împlinit încă șase ani, dacă aceștia nu se duc nici la creșă, nici la grădiniță.

Cererea se depune la serviciul public de asistență socială al primăriei, care verifică dacă părintele îndeplinește condițiile legale pentru acordarea ajutorului de bonă, iar dreptul la bani se aprobă prin dispoziție a primarului în cel mult 60 de zile de la depunerea documentației.

În cazul persoanelor care desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, declarația fiscală prevăzută de lege (declarația unică pentru persoanele fizice);

În cazul șomerilor, documentele de la agenția teritorială de ocupare a forței de muncă din care reiese calitatea de șomer și faptul că n-au refuzat locuri de muncă; copia documentului în baza căruia se desfășoară activitatea de bonă (contractul individual de muncă al bonei, ce este încheiat cu firma care a angajat-o să presteze serviciile, sau documentul din care reiese că bona lucrează ca persoană fizică autorizată).

Cine sunt beneficiarii banilor?

Pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor cei ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 3.500 de lei. Acest sprijin financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preşcolară părintelui, reprezentantului legal la care copilul locuieşte în mod statornic sau persoanei desemnate de părinte pentru întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor, potrivit Agerpres.

Pentru venituri nete lunare pe membru de familie de 2.080 de lei cuantumul ajutorului pentru plata bonelor este de 710 lei, între 2.081 şi 2.500 de lei – 550 lei, între 2.501 şi 3.000 de lei – 390 de lei, iar între 3.001 şi 3.500 de lei – 250 de lei.

La determinarea venitului net lunar se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele şase luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar.

Sursa: a1.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentGabriel avea 21 de ani și a murit înecat în Italia, sub ochii prietenilor. „Era un înger de copil!”
Articolul următorA fost interzisă vânzarea de terenuri românești către cetățeni străini – vot final în Parlament