Acasă Stiri După 15 iulie s-ar putea discuta renunţarea la măştile de protecţie, crede...

După 15 iulie s-ar putea discuta renunţarea la măştile de protecţie, crede ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

5595
0

Relaxarea are un efect-surpriză: numărul îmbolnăvirilor nu creşte, ba chiar scade. Avem cele mai puţine cazuri noi confirmate în ultimele două luni şi jumătate: 119 într-o zi! Dacă unii specialişti cred că SARS COV 2 a fost sezonier, alţii fac o descoperire interesantă: persoanale asimptomatice nu pot transmite virusul. 

RECLAMĂ
  • În jur de 20.000 de români s-au infectat până acum cu noul coronavirus.
  • Specialiștii au mai multe variante despre numărul în scădere de infectări noi.

Cu 119 cazuri noi pe zi, rata îmbolnăvirilor confirmă trendul descendent. Din 22 martie, România nu a mai înregistrat atât de puţine infectări.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Suntem pe o pantă descendentă. Avem evaluarea fiecărei zile ca număr de testări, am avut un număr de testări mai mic și atunci avem și un număr de cazuri noi mai mic pentru că a fost acest weekend.

Specialiştii iau în calcul şi alte ipoteze. Virusul şi-a pierdut din putere, o mare parte a populaţiei s-a imunizat sau asimptomaticii nu transmit infecţia altor persoane.

Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie: Agresivitatea şi capacitatea de diseminare a virusului este mai redusă pentru că în principiu, la modul general, măsurile au fost respectate. Totodată, există această prezumţie că o mare parte din populaţie probabil a trecut prin boală.

Adrian Marinescu, medic infecţionist: O infecţie virală – în cazul de faţă SARS CoV-2 – are o anumită durată pentru un ciclu viral. Adică practic perioada de timp în care virusul e activ este în general de 8, 10 săptămâni. Este o creştere, pe urmă este un platou şi pe urmă este şi scădere. Am putea să spunem că virusul şi-a pierdut din putere dacă vorbim de România şi, în general, de Europa.

În 15 mai, România a trecut de la starea de urgenţă la cea de alertă. Multe restricţii au fost ridicate, oamenii s-au relaxat şi nu au ţinut cont de celelalte reguli în vigoare. În metrou sau în trenuri mulţi călători au renunţat la măşti. La fel şi în magazine. Deşi mulţi erau îngrijoraţi de măsurile luate, numărul îmbolnăvirilor nu a crescut. Pe 16 mai au fost raportate 267 de cazuri. Trei zile mai târziu, au scăzut brusc la aproape jumătate. Iar după 22 mai cifrele au oscilat în acelaşi ritm.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Dacă privim în acest moment, nu discutăm despre măsura de renunțare la măști. Poate după 15 iulie se discută despre așa ceva.

Şeful Serviciului de Terapie Intensivă dintr-un spital din Lombardia, care a dus greul epidemiei de COVID-19 din Italia, crede că noul coronavirus „nu mai există din punct de vedere clinic„. Experţii din Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu merg însă pe această variantă.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății: Că virusul şi-a pierdut din putere e aşa … o afirmaţie care e şi greu de definit din punct de vedere ştiinţific. Putem să discutăm dacă transmisibilitatea a scăzut, dar acest lucru nu cred că este încă demonstrat.

Un studiu al cercetătorilor chinezi dă o nouă perspectivă asupra bolii: cercetarea lor a demonstrat că o persoană infectată, dar care nu are simptome, nu poate transmite virusul.

Adrian Marinescu, medic infecţionist: Dacă vorbim de ceea ce se întâmplă în familie sau la locul de muncă, adică de contact prelungit, atunci clar rămâne riscul de îmbolnăvire. Dacă însă vorbim de riscul că atunci când mergem în magazin, la terasă etc. persoanele asimptomatice să transmită, atunci cred că riscul este mic pentru că acolo contactul e totuşi de mai scurtă durată.

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentTânăr din Giurgiu arestat, după ce a batjocorit un copil, l-a filmat în „ipostaze compromițătoare”, apoi a distribuit imaginile
Articolul următorCrezând că şi-a găsit dragostea vieţii pe Facebook, o tânără de 16 ani din Buzău a trăit grozăvii de nedescris