Acasă Stiri Proteste ale minerilor, la Târgu Jiu. Vezi ce revendicări au.

Proteste ale minerilor, la Târgu Jiu. Vezi ce revendicări au.

1122
0

Aproximativ 5.000 de mineri vor participa, începând de joi, la un miting organizat de Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) la solicitarea tuturor sindicatelor, ca urmare a nemulţumirilor legate de anumite acţiuni întreprinse de conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO).

RECLAMĂ

Potrivit unui comunicat de presă, în urma unei şedinţe extraordinare în regim de urgenţă a Colegiului Director din cadrul FNME, liderii sindicali au decis să organizeze acest miting ca urmare a nesoluţionării revendicărilor înaintate către conducerea CEO, prin adresa din 18 mai, ca urmare a măsurilor abuzive întreprinse în ultima perioadă de către conducerea CEO, precum şi ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 iunie 2013, s-a hotărât trecerea la un program de lucru de patru zile pe săptămână, ceea ce diminuează câştigurile tuturor lucrătorilor cu peste 20%, fără să se respecte prevederile Contractului Colectiv de Muncă (CCM).

„În urma întâlnirii sindicale, FNME a hotărât ca, începând de joi, 30 mai 2013, orele 12.00, în municipiul Târgu-Jiu să se desfăşoare un miting-marş, la care vor participa aproximativ 5.000 de lucrători din cadrul CEO. Cei 209 responsabili sindicali prezenţi la şedinţă au stabilit că acţiunile sindicale se vor desfăşura, indiferent de acţiunile de intimidare la care vor fi supuşi lucrătorii, inclusiv blocarea mijloacelor de transport, caz în care membrii de sindicat vor face deplasarea din zonele miniere spre Târgu-Jiu pe jos. Protestul va continua până la soluţionarea tuturor revendicărilor. Solicităm instituţiilor guvernamentale şi acţionarului minoritar al societăţii să ia toate măsurile pentru soluţionarea revendicărilor lucrătorilor din CEO şi pentru derularea unui dialog corect şi constructiv cu organizaţiile sindicale reprezentative la nivelul sectorului de activitate energie electrică, petrol şi gaze şi minerit energetic, semnatare ale CCM la nivelul CEO, cu respectarea prevederile legale”, a menţionat preşedintele FNME, Marin Condescu. sursa: rtv.net

RECLAMĂ
Articolul precedentŞmecherul din Craiova care a ucis doi tineri cu maşina, pe trecerea de pietoni, era drogat
Articolul următorTIR cu televizoare răsturnat pe DN 7, în Vâlcea. Încărcătura a fost păzită de MASCAŢI