Acasă Stiri Un avion cu 107 oameni la bord s-a prăbuşit peste un cartier...

Un avion cu 107 oameni la bord s-a prăbuşit peste un cartier de case, într-o zonă rezidenţială din Pakistan 

382
0

Un avion de pasageri s-a prăbuşit, vineri, în oraşul Karachi, Pakistan, într-o zonă rezidenţială, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie.

RECLAMĂ
  • În aeronava Airbus A320 se aflau 99 de pasageri și 8 membri ai echipajului.
  • Imagini de la locul prăbușirii au fost postate pe rețelele de socializare.

Actualizare ora 15:00 – Primarul din Karachi a declarat că toți cei care se aflau la bordul aeronavei Airbus A320 au murit, transmite AP

Aeronava companiei Pakistan International Airlines decolase de pe Aeroportul din Lahore şi se îndrepta spre Aeroportul Jinnah din Karachi.

Avionul, de tip Airbus A320, la bordul căreia erau 107 pasageri şi membri ai echipajului, s-a prăbuşit în cartierul Model Colony din Karachi

Zborul PK8303 a decolat de la Lahore şi urma să sosească la ora locală 14.30 la Karachi, însă a ”dispărut” de pe radar, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al PIA, Abdullah Khan.

Accidentul s-a petrecut la scurt timp după decolare, iar martorii spun că aeronava ar fi avut două sau trei tentative de aterizare, înainte de prăbușire.

Tragedia are loc la doar câteva zile după ce Pakistanul a autorizat reluarea zborurilor comerciale, oprite din cauza pandemiei Covid-19.

Video : https://observatornews.ro/extern/avion-prabusit-pakistan-video-363960.html?utm_source=Facebook%2520Observator&utm_campaign=Facebook&utm_medium=Social&utm_term=articol&utm_content=363960Airbus

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentBăiețel de 2 ani mușcat de câine, în Vaslui. Animalul l-a rănit pe copil și anul trecut, părinții l-au păstrat în curte
Articolul următorNiciun supraviețuitor în accidentul aviatic din Pakistan. Imagini de la locul dezastrului