Un bărbat de 38 de ani din localitatea Mureşenii Bârgăului a încercat să ascundă că a fost implicat într-un accident în care s-a răsturnat cu maşina, având ca pasageri doi copii, şi a pretins că minorii s-ar fi lovit cu bicicleta, au informat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, pe DJ 173D, care leagă staţiunea Colibiţa de Mureşenii Bârgăului, iar unul dintre copii era fiul şoferului.
„Ieri (sâmbătă – n.r.), în jurul orei 19,30, a fost sesizat prin 112 faptul că doi copii, de 8 şi 9 ani, din Tureac, s-ar fi lovit cu bicicleta. La faţa locului, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Serviciului Rutier au constatat faptul că cei doi ar fi fost pasageri într-un autoturism care s-a răsturnat în localitatea Mureşenii Bârgăului. Accidentul a avut loc în aceeaşi zi, în jurul orei 18,30, iar şoferul nu a anunţat autorităţile. Acesta a fost identificat de poliţişti ca fiind un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Mureşenii Bârgăului, tatăl unuia dintre copii”, au precizat reprezentanţii IPJ.
Cei doi copii au fost transportaţi la spitalul din Bistriţa pentru îngrijiri de specialitate. Unul dintre ei a fost externat, iar celălalt a rămas sub supravegherea medicilor.
Maşina condusă de bărbatul de 38 de ani a fost găsită răsturnată într-o râpă adâncă de aproximativ şapte metri, fiind avariată aproape în totalitate. În cădere, autoturismul a distrus şi parapetul de pe marginea drumului judeţean.
Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Sursa: digi24.ro