Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare mateo de vreme severă, în toată, țara, în intervalul 5 mai, ora 15:00 – 7 mai, ora 20:00. De asemenea, au fost emise mai multe avertizări cod galben de ploi și vijelii.
- Informarea este valabilă până în 7 mai, ora 20:00.
- ANM a emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de peste 45…55 km/h. La munte rafalele vor depăși 60…70 km/h și se vor semnala precipitații mixte.
Local și temporar va ploua moderat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică (averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat căderi de grindină). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și punctiform 30 l/mp.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 06 mai, ora 06:00 – 07 mai, ora 20:00
În intervalul menționat, în zona montană înaltă, vântul va avea intensificări cu rafale de peste 90…100 km/h, iar cu precădere în Carpații Meridionali, mai ales în noaptea de miercuri spre joi (6/7 mai) și pe parcursul zilei de joi (07 mai), va sufla tare, cu viteze de peste 110…120 km/h.
Temporar, la altitudini de peste 1700 m, se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare și local va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea semnificativ.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 06 mai, ora 09:00 – 6 mai, ora 20:00
Zone vizate: județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, precum și sudul județelor Gorj și Vâlcea.
Pe parcursul zilei de miercuri (06 mai) vântul va avea intesificări cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h, potrivit ANM.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 06 mai, ora 12:00 – 7 mai, ora 20:00
Zone vizate: județele Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Hunedoara, Brașov, Alba și Sibiu.
În intervalul menționat, local și temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală ce vor depăși în general 55 și 65 km/h.
Sursa: observatornews.ro