Românca Simona Suciu, o asistentă medicală din Zalău care trăiețște de 12 ani la Paris, în Franța, spune că în întreaga ei carieră nu a văzut atâta moarte. Infectată la rândul său cu coronavirus, Simona mărturisește că nu s-a aşteptat ca pandemia să lovească atât de puternic Hexagonul.
- Românca spune că Franța nu a învățat nimic din experiența dramatică a Italiei.
- Infectată cu coronavirus, Simona a ales să se întoarcă în linia întâi, după 14 zile de izolare.
Simona Suciu lucrează ca asistent medical în mai multe centre private pentru bătrâni, dar și în sistemul public, la spitale din Paris, pe Secţiile Medicină geriatrică şi medicină internă. Românca spune că Franţa nu a învăţat din experienţa Italiei şi nu a luat în serios pandemia de coronavirus, lucru care a făcut ca situaţia să scape de sub control.
„În Franţa, pandemia a luat pe toată lumea prin surprindere, pe nepusă masă, cum zice românul sau à la légère, cum spune francezul. Cu toate că, în decembrie, COVID-19 şi-a făcut apariţia în Wuhan, în februarie s-au explicat cazurile de contaminări în Italia, în Franţa toţi o luau ca pe o gripă simplă. «Nimic grav, nu vă îngrijoraţi!», auzeam la muncă. Încercam să le spun că e foarte grav, că fratele meu, asistent medical în Italia, plânge zilnic că nu mai poate de atâta moarte de om, dar nimeni nu mă asculta. Franţa nu a fost deloc pregătită şi nici nu a învăţat din greşeala Italiei, adică să se pregătească cu măşti şi echipamente de protecţie. Când a venit valul de epidemie, am căzut toţi ca spicele de grâu”, spune femeia.
Atâta moarte de om nu am văzut în toată cariera mea
La început, precizează Simona, cadrele medicale nu au fost deloc protejate. La centrul de bătrâni la care lucra i se dădea câte o mască chirurgicală pe zi, spunându-i-se că măştile FFP2 trebuiau păstrate pentru situaţia în care apăreau infectări cu noul coronavirus.
„Dar deja eram mai toţi contaminaţi, chiar dacă la început asimptomatici, şi transmiteam virusul, fără să vrem, la pacienţi”. Curând, însă, au apărut şi primele decese în centrul pentru vârstnici. „În 24 martie a murit primul infectat. Apoi, unul după altul. În 20 de zile, au fost 33 de decese, în prima săptămână câte trei-patru pe zi. Aveam cadavre peste tot… îi închideau în sicrie, iar familia nu avea dreptul să vadă trupul.
Atâta moarte de om, în timp aşa scurt, nu am văzut în toată cariera mea. Mureau singuri şi fără să îşi poată lua măcar adio de la familie şi fără ca noi, cadrele medicale, să putem face ceva pentru ei. Plângeam în fiecare zi. Nu ştiam ce se va întâmpla. Pompele funebre nu mai reuşeau să ia sicriele cu cei morţi şi îi ţineau la noi, pe unde puteau”, îşi reaminteşte românca.
La spitalul public, însă, lucrurile au stat diferit, pentru că acolo cadrelor medicale li s-au pus la dispoziţie echipamente de protecţie. Totuşi, mulţi angajaţi s-au infectat. La fel și Simona. Rezultatul pozitiv a venit în 6 aprilie. Mai făcuse două teste, în 3 şi 26 martie, dar ambele au fost negative.
„Am început să am simptome şi mi-am dat seama că am luat virusul. Totul a început cu pierderea bruscă a mirosului şi gustului, apoi o oboseală extremă. Nu aveam dureri, nu aveam febră, dar simţeam virusul între ochi, la sinusuri. Doi colegi de-ai mei au murit… mă rugam pentru ei şi pentru mine… mi-era frică”.
Sursa: observatornews.ro
