Acasă VREMEA Ninsori și frig de crapă pietrele în România! Zonele afectate, în următoarele...

Ninsori și frig de crapă pietrele în România! Zonele afectate, în următoarele zile

871
0

Meteorologii au anunțat ninsori, vânt puternic și frig de crapă pietrele în România, în următoarele zile, vremea devenind deosebit de rece pentru această perioadă din an.

RECLAMĂ

Potrivit ANM, pe parcursul zilelor de 31 martie şi 1 aprilie cu precădere în sudul ţării, unde vântul ce va sufla în general moderat va amplifica senzaţia de frig.

În timpul nopţilor şi al dimineţilor se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative, local sub -5 grade şi se va produce brumă, la început în jumătatea de nord, apoi şi în cea sudică.

Din noaptea de luni spre marţi (30/31 martie) până în dimineaţa de miercuri (01 aprilie), aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane şi a celei submontane, centrul şi sud-vestul ţării, unde se va depune strat de zăpadă. În partea de sud-sud-est a teritoriului vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare.

Vântul va prezenta local şi temporar intensificări în toate regiunile, cu viteze mai mari, în general de 60…70 km/h în zona montană înaltă şi cu rafale de 50…60 km/h în Muntenia, sudul Banatului şi pe litoral.

De asemenea, până pe 1 aprilie, ora 10.00, în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, apoi şi în vestul şi nordul Olteniei şi sudul Banatului temporar vor fi ninsori în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local consistent. În zona montană înaltă, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 65…75 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită, în special pe parcursul nopţii de luni spre marţi (30/31 martie).

Sursa: antena1

RECLAMĂ
Articolul precedentSergiu, tânărul tată care a gonit călare până la maternitatea din Iași, a împărțit o parte din ce a primit cu cei săraci
Articolul următorStrigătul DISPERAT al lui Traian Băsescu: ‘Nu mai ucideți medici! Dacă îi lichidați pe ei, lichidați un popor întreg’