Acasă Stiri Tânăra infectată cu coronavirus care a murit în Botoșani își înmormântase mama...

Tânăra infectată cu coronavirus care a murit în Botoșani își înmormântase mama acum 2 săptămâni

1115
0

Tânăra de 27 de ani, infectată cu coronavirus, care a murit în Botoșani și-a înmormântat mama în urmă cu 2 săptămâni. La funeralii au participat și frații săi veniți din străinătate.

RECLAMĂ

Tânăra originară din comuna Cândești din Botoșani suferea de diabet tip 1 și făcea insulină de câteva ori pe zi. Potrivit unor surse citate de Agenția Mediafax, sâmăta trecută. ea ar fi fost transportată la Spitalul din Dorohoi după ce ar fi suferit o comă diabetică

Conform grupului de Comunicare Strategică, pe 22 martie i s-a făcut testul pentru coronavirus, iar rezultatul, care a venit a doua zi, a fost pozitiv. Pacienta a fost transportată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași unde a murit pe 29 martie.

 În urmă cu doar 2 săptămâni, și mama sa a murit. Potrivit primarului comunei, la înmormântare, alături de tânăra de 27 de ani, au fost și frați veniți din Marea Britanie.

„Fata nu a fost plecată nicăieri. Ea a stat acasă, dar ea s-a născut cu diabet, făcea insulină de trei-patru ori pe zi. Mama ei a murit acum două săptămâni și au înmormântat-o. La înmormântare au venit frați de ai ei din Anglia, ei sunt vreo opt frați. Ea fost dusă întâi la Dorohoi, după la Botoșani și după de la Botoșani la Iași”, a transmis primarul Comunei Cândești, Constantin Ciornodolea, citat de Mediafax.

Pacienta de 27 de ani din Botoșani e cea mai tânără victimă dintre cei confirmați cu coronavirus care au decedat în România.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentŞCOLI ÎNCHISE. Ministrul Educaţiei anunţă ce se întâmplă cu Bac 2020, Evaluare Naţională 2020 şi reluarea cursurilor
Articolul următorStreinu-Cercel recomandă românilor să rămână acasă până inclusiv de Paște