Trei deţinuţi au murit, iar alţi doi sunt în stare critică, după ce mai multe revolte au izbucnit în patru închisoari din Italia, provocate de regulile impuse pentru stăvilirea epidemiei de coronavirus.
În Italia, bilanţul morţilor provocate de coronavirus a ajuns la 366. În numai 24 de ore, în Peninsulă s-au înregistrat 133 de decese din cauza infecţiilor cu Covid-19.
Potrivit ANSA, numărul persoanelor infectate este 6.387.
Situaţia este dramatică, un sfert din populaţia Italiei fiind oficial în carantină. Cei care locuiesc în Lombardia şi în alte 14 provincii din nordul Peninsulei au nevoie de permis special ca să călătorească, iar cei care nu respectă carantina riscă să ajungă după gratii
Deţinuţii s-au revoltat în închisorile din Italia
Măsurile drastice luate de autorităţi, în special regulile care interzic vizitele familiale, au dus la revolte în patru dintre penitenciarele din Peninsulă.
În închisoarea din Frosinone, 100 de deţinuţi s-au baricadat, iar poliţia a intervenit pentru a restabili ordinea. Prizonierii au redactat o listă de revendicari, printre care şi dreptul la vizite din partea rudelor lor.
O revoltă mai violentă a izbucnit din aceleaşi motive în inchisoarea din Modena.
Jurnaliştii publicaţiei La Repubblica scriu că doi gardieni au fost luaţi ostatici şi bătuţi, iar circa 20 de membri ai personalului penitenciar au trebuit să părăsească închisoarea, care acum este păzită acum de poliţie.
În urma revoltei, trei deţinuţi au murit, iar alţi doi sunt în stare critică.
Proteste au mai fost şi în închisorile din Salerno, Napoli, Vercelli, Alessandria, Palermo, Bari şi Foggia.
Sursa: observator