Valoarea salariului minim brut ar putea să crească, în următoarea perioadă, cu peste o mie de lei, în cazul în care va fi corelată cu cea a salariului mediu brut, potrivit unei propuneri aflată în dezbatere în Senat.
Potrivit acestei propuneri legislative, salariul minim brut ar putea să crească în mai multe tranșe, de la începutul anului viitor și până la sfârșitul anului 2024, până când salariul minim va ajunge să reprezinte 60 la sută din cel mediu, potrivit avocatnet.ro.
În prezent, în condițiile în care salariul minim brut pe țară este de 2.230 de lei, iar cel mediu brut pe economie este de 5.429 de lei, raportul dintre cele două salarii trece cu puțin peste 40%. Ca să reprezinte 60% din actualul salariu mediu, salariul minim ar trebui să aibă valoarea de 3.257 de lei, ceea ce ar reprezenta o creștere cu peste o mie de lei față de valoarea actuală.
Această propunere legislativă ar urma să fie adoptată pentru a garanta cetățenilor asigurarea condițiilor minime de trai decent, dar și diminuarea migrației forței de muncă locale și pentru a reduce șomajul voluntar generat de lipsa de atractivitate a salariului minim
De asemenea, această măsură ar urma să fie implementată după ce la nivel european s-a vorbit despre un proiect ce are ca scop stabilirea unei formule unitare de calcul pentru salariul minim în Uniunea Europeană. Deși nu va avea o valoare stabilită la nivelul întregului spațiu european, salariul minim va fi calculat în funcție de salariul mediu din fiecare țară membră UE și va ajunge să reprezinte 60% din acesta, aceasta fiind și valoarea întâlnită în propunerea legislativă de la Senat.
Sursa: antena1