Acasă Stiri Român înjunghiat mortal în Italia. Carabinierii, mobilizare exemplară pentru descoperirea criminalului

Român înjunghiat mortal în Italia. Carabinierii, mobilizare exemplară pentru descoperirea criminalului

421
0

Un român de 31 de ani şi-a pierdut viaţa la sfârşitul săptămânii trecute, în Italia, fiind găsit înjunghiat pe marginea unui drum din Porto Sant’Elpidio.

RECLAMĂ

Un trecător a descoperit o baltă de sânge şi trupul românului la câţiva metri, astfel că a alertat forţele de ordine.

Conform Cronache Maceratesi, medicii care au ajuns la faţa locului nu au mai avut ce să facă, românul fiind declarat mort.

Autorităţile italiene au demarat o amplă anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat la faţa locului.

Deocamdată informaţiile adunate sunt foarte puţine. Cert este că românul a fost ucis, fiind descoperit cu mai multe urme de înjunghiere în spate.

Nu se ştie nici măcar dacă a fost ucis în zona unde a fost descoperit trupul neînsufleţit sau dacă a fost ucis în altă parte, iar cadavrul abandonat în locul unde a fost găsit de trecător.

A fost stabilit un perimetru de câţiva kilometri în jurul locului în care a fost descoperit cadavrul.

Vor fi ridicate imaginile surprinse de mai multe camere de supraveghere în speranţa că se vor descoperi noi detalii care să ajute la descoperirea criminalului sau a criminalilor şi finalizarea anchetei.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentUn soț i-a donat soției sale un rinichi de Ziua Îndrăgostiților: ”Când vezi că femeia pe care o iubești moare puțin câte puțin, n-ai cum să stai pe gânduri!”
Articolul următorCopilă atinsă şi agresată de un individ în tramvai, sub privirile celorlalţi călători. Speriată, fata a început să ţipe