Acasă Stiri Tânăr ucis, iar părinţii răniţi de un șofer băut, care a distrus...

Tânăr ucis, iar părinţii răniţi de un șofer băut, care a distrus o mașină pe contrasens, în Cluj

475
0

Tânărul de 22 de ani grav rănit în accidentul de pe strada Horea, din Cluj, duminică seară, a murit, iar părinții săi au fost răniți. Victimele erau într-o mașină care a fost lovită de un șofer băut care a ajuns pe contrasens. După impact, șoferul vinovat a fugit, dar a fost prins de polițiști.

RECLAMĂ

Accidentul s-a produs în jurul orei 19.00, când un șofer de 21 de ani din Republica Moldova, care era băut, a intrat cu BMW-ul pe contrasens și a izbit frontal o mașină care circula regulamentar, în care se afla o familie din Bistrița Năsăud.

Autoturismul lovit era condus de un șofer de 47 de ani. Pasagerul din dreapta, fiul său, un băiat de 22 de ani, a fost găsit fără cunoștință de salvatori. Era blocat în mașina distrusă. Mama sa, o femeie de 51 de ani aflată pe bancheta din spate, a rămas și ea blocată în caroseria devastată.

Cei doi au fost scoși de o echipă de descarcerare. Tânărului de 22 de ani i-a fost acordat primul ajutor, însă medicii nu l-au putut salva.

”Manevrele au fost începute imediat de către un medic care se afla în trecere și au fost continuate mai bine de o oră de către medicii SMURD și SAJ, însă fără a putea readuce semnalele vitale pentru tânărul de 22 de ani”, au transmis salvatorii.

Mama și tatăl băiatului au fost răniți în tragicul accident.Play Video

Șoferul care a provocat accidentul a fugit după impact, împreună cu un alt tânăr care era cu el în mașină. El a fost prins rapid de polițiști. Tânărul de 21 de ani, care e din Republica Moldova, era băut, au transmis anchetatorii.

BMW-ul său a fost, de asemenea, distrus în accident. Mașina a luat foc în urma impactului, iar incendiul a fost stins de pompieri.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentANM. Vremea se va încălzi ușor în perioada următoare
Articolul următorŞcoli închise de gripă, în București şi în ţară. 2.555 de elevi stau acasă, din cauza suspendării cursurilor