Acasă Stiri Numărul românilor răpuşi de gripă în acest sezon a ajuns la 14,...

Numărul românilor răpuşi de gripă în acest sezon a ajuns la 14, ultima victimă fiind o femeie din Mureş

379
0

Gripa continuă să ameninţe vieţile românilor, iar oficialii caută noi măsuri de protecţie. În toate şcolile şi grădiniţele din Iaşi, de exemplu, copiii intră doar după ce se şterg pe covoarele cu dezinfectant.

RECLAMĂ

Pentru a preveni răspândirea gripei, în şcolile şi grădiniţele de aici, din Iaşi, încă de la primele ore se prepară substanţele cu dezinfectant cu care se stropesc apoi covoarele de la fiecare intrare. 

Copiii trebuie să păşească pe aceste covoare, apoi merg la cabinetul medical unde se face triajul. Cei care au simptome de gripă sau de viroză sunt trimişi acasă. În şcolile din Iaşi, 300 de cutii cu măşti, mănuşi şi substanţe dezinfectante au fost până acum distribuite. 

În ciuda acestor măsuri, virusul continuă să se răspândească. În toată ţara sunt 32 de şcoli unde cursurile au fost suspendate. Trei şcoli din județele Argeș, Giurgiu şi Neamţ sunt închise integral. 

Iar în București, Cluj, Iași, Ilfov, Olt şi Sibiu cursurile au fost suspendate parţial. Afectaţi sunt aproape 3.500 de elevi, iar bilanţul negru creşte de la o zi la alta. 

Până acum, 14 români au fost ucişi de gripă. Ultima victimă este o femeie în vârstă de 90 de ani, nevaccinată, din judeţul Mureş.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentAlesia-Maria, o copilă de 12 ani, a dispărut fără urmă. Poliţiştii o caută, familia e disperată
Articolul următorElev rupt cu bătaia de alt băiat, deşi cere îndurare. Alţi tineri filmează şi nu intervin