Acasă Stiri Un tânăr din Iaşi a încercat să-şi recucerească iubita dându-i foc la...

Un tânăr din Iaşi a încercat să-şi recucerească iubita dându-i foc la casă

717
0

Daniel Pîrţac, un tânăr de 20 de ani, din Iaşi, îndrăgostit lulea de o fată de 19 ani, a luat o decizie bulversantă, încercând să-i transmită un mesaj de iubire celei care l-a lăsat cu inima frântă.

RECLAMĂ

În crucea nopţii şi cuprins de dor, Pîrţac s-a dus la casa Anei să-i arate cât de mult o iubeşte şi i-a dat foc la casă, după ce tânăra a pus capăt relaţiei. Iniţial, tânărul a dat foc la un fânar din apropierea casei, însă flăcările au luat amploare, iar incendiul a crescut în intensitate, ameninţând să se extindă la tot satul.

Cum să NU-ţi recâştigi iubirea

Un tânăr de 20 de ani, părăsit de tânăra cu care avea o relaţie, a decis că cea mai bună modalitate de a o recuceri este să-i dea foc la casă. Ce anume l-a determinat să gândească în acest fel nu ştie nimeni, însă un buchet de flori şi cuvinte frumoase nu au fost primele gânduri ale lui Daniel Pârţac. El ar fi spus la tot satul că va face orice pentru a o recuceri pe fată, iar asta ar fi inclus şi ameninţări.

Astfel, tânărul a pus foc la un fânar din apropierea casei, iar flăcările s-au extins. Trezindu-se din somn cu flăcările uriaşe la geam, fata a sunat disperată la 112 şi a ieşit pe uliţă cerând ajutor.

Vecinii fetei i-au sărit în ajutor, iar la scurt timp au ajuns și pompierii. Ore întregi s-au luptat salvatorii cu flăcările, însă nimeni nu înţelegea cum a luat fânarul foc. Astfel, primele gânduri ale fetei s-au îndreptat imediat către fostul său iubit, pe numele său fiind deschis un dosar penal.

„Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și amenințare. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, informează şi IPJ Iaşi.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentCRAIOVA POLUATĂ! Periferia colcăie în gunoaie, dar în centrul orașului se spala pavelele
Articolul următorEmilia, pasărea rară ucisă de un brăilean, zburase 10.000 de kilometri până să ajungă în România