Noul an a adus vești bune pentru mii de români, întrucât vor primi mai mulți bani de la stat, potrivit unei hotărâri ce a fost adoptată de curând de Guvern.
Așadar, potrivit unui comunicat de presă făcut public de Ministerul Apărării Naționale, militarii, jandarmii și polițiștii care desfășoară misiuni în străinătate, fie ele de pace ori în teatrele de război, vor primi mai mulți bani de la stat.
Conform sursei citate, diurnele lor vor fi majorate, urmând să ajungă la valoare primită în prezent de personalul statelor aliate României, și anume de 140 de euro/zi.
Mai exact, cei ce participă la misiuni de apărare colectivă, de răspuns la crize și misiuni de pace vor primi diurnă în valută, care va avea următoarele valori:
ofițerii – 140 de euro/zi;maiștrii militari, subofițerii, agenții de poliție și agenții de poliție penitenciară – 130 de euro/zi;alte categorii de personal – 120 de euro/zi.
Pe de altă parte, cei ce participă la misiuni umanitare în străinătate vor beneficia de următoarele valori ale diurnei:
- ofițerii – 70 de euro/zi;
- maiștrii militari, subofițerii, agenții de poliție și agenții de poliție penitenciară – 65 de euro/zi;
- alte categorii de personal – 60 de euro/zi.
În prezent, așa cum stabilește Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, cei ce participă la misiuni în străinătate primesc o diurnă de doar 45 de euro/zi. De asemenea, legislația actuală nu face distincție între cei ce participă la misiuni militare sau de pace și cei ce participă la misiuni umanitare, astfel că toți participanții la misiuni în străinătate primesc acum aceeași diurnă, respectiv 45 de euro/zi, potrivit avocatnet.ro.
sursa: antena1