Un chiriaş român din Anglia a lăsat în urma sa un apartament infestat cu viermi şi o datorie de peste 6.000 de lire. Românul a lăsat intenţionat apartamentul să putrezească şi nici nu a plătit facturile.
Proprietarul a reuşit să-l evacueze, în cele din urmă, dar a constatat că nu are cum să-şi recupereze paguba, pentru că românul nu avea bunuri în Marea Britanie, iar autorităţile nu aveau practic nimic să valorifice.
Teapă cu viermi şi mii de euro, dată de un român în Anglia
Un român care a închiriat un apartament în Anglia a ajuns în presa de scandal, după ce proprietarul care i-a închiriat locuinţa a publicat imagini cu ce a rămas în urma plecării românului.
Proprietarul a reușit să-l dea afară pe chiriașul român după o luptă de șapte luni în instanţă, doar ca să afle că nu are cum să-şi recupereze paguba, pentru că românul nu avea bunuri pe numele său în Marea Britanie.
În urma sa, românul a lăsat o privelişte apocaliptică, cu viermi care colcăiau peste tot, după ce a scos frigiderul din priză, iar toate alimentele au putrezit în voie.
Restanțele chiriilor au însumat 6.250 de lire sterline, dar, din moment ce chiriașul era cetățean european fără active din Marea Britanie, proprietarul nu a putut recupera nimic și a rămas cu o factură în valoare totală de mii de lire sterline pentru curățare, reparații și eliminarea deșeurilor.
„Am rezolvat multe cazuri în care chiriașii au lăsat proprietăți într-o stare deplorabilă, dar acesta este cu siguranță unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-am văzut. Acţiunea chiriaşului a fost deliberată, cu intenția de a provoca cât mai multe pagube posibile, ceea ce a făcut o așteptare foarte frustrantă a proprietarului până când locatarul a putut fi evacuat legal”, a precizat pentru dailymail.co.uk şeful unei agenţii de închirieri.
Sursa: observator