Acasă Stiri Impact mortal pe o şosea din Dolj. Doi morţi şi şapte răniţi

Impact mortal pe o şosea din Dolj. Doi morţi şi şapte răniţi

416
0

Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie violent, produs ieri, pe DJ 561D, între localităţile Galiciuica și Băilești. Alte şapte persoane, printre care s-a numărat şi un copil de patru ani, au fost rănite în urma impactului frontal dintre două autoturisme.

RECLAMĂ

După primele cercetări, poliţiştii doljeni au stabilit drept cauză a accidentului o depăşire neregulamentară. „Pe DJ 561D s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme. Din primele date, se pare că unul dintre autoturisme s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară, în condiţii de vizibilitate redusă. În urma accidentului a rezultat decesul a două persoane. Alte şapte persoane au fost transportate la spital“, au fost primele informaţii transmise de IPJ Dolj.

Pompierii doljeni au trimis la locul accidentului o autospecială de terapie intensivă, dar şi una de transport victime multiple. A mai intervenit un echipaj de decarcerare şi o ambulanţă SMURD. Serviciul de Ambulanţă Dolj a intervenit cu o ambulanţă.

Impact mortal pe o şosea din Dolj

Poliţiştii susţin că depăşirea neregulamentară a fost efectuată de şoferul unui autoturism Peugeot. Acesta este un tânăr, de 27 de ani, din comuna Goieşti. Ajuns pe contrasens, autoturismul Peugeot a lovit frontal un Ford. Autoturismul Ford era condus regulamentar din sens opus de un bărbat, de 30 de ani, din Rast.

În urma impactului, şi-au pierdut viaţa şoferul autoturismului Ford, dar şi o pasageră din acelaşi autoturism, o femeie de 54 de ani, din Rast. În autoturismul Ford se mai aflau trei persoane din Rast, două femei de 31, respectiv 37 de ani, dar şi un tânăr de 18 ani. Toţi au fost răniţi şi transportaţi la spitalul de Băileşti.

La aceeaşi unitate medicală au ajuns şi şoferul autoturismului Peugeot şi cei trei pasageri ai acestuia, toţi din Craiova. Este vorba de o femeie de 63 de ani, de o tânără de 24 de ani şi fiul acesteia, un băieţel de patru ani.
În total, şapte persoane au fost transportate la spital, iar alte două au murit pe loc.
Poliţiştii doljeni au mai precizat că a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

sursa: gds.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentPediatrul Mihai Craiu: „Este imoral să duci un copil gripat la grădiniță“
Articolul următorŞofer român nervos că nu are loc să vireze la stânga, dă cu spatele şi cade cu TIR-ul de pe şosea, în Germania