Acasă VREMEA Temperaturile scad în majoritatea țării. Zonele în care este posibil să ningă

Temperaturile scad în majoritatea țării. Zonele în care este posibil să ningă

413
0

Duminică vremea se menţine caldă pentru luna Ianuarie, chiar dacă mai scad puţin temperaturile. În prima parte a zilei se mai aduna norii şi izolat s-ar putea să vină câţiva stropi de ploaie în sud-est iar în Carpaţii Orientali va fulgui trecător.

RECLAMĂ

Norii se risipesc şi atmosferă va fi plăcută. Maximele pornesc de la zero grade în depresiuni şi ajung până la 9 grade în regiunile sudice.

Vremea pe regiuni

În Dobrogea şi Bărăgan se anunţă înnorări şi pot să cadă 2-3 stropi de ploaie în prima parte a zilei. Vor fi şi perioade cu soare iar temperaturile scad uşor.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, atmosferă va fi schimbătoare e posibil să picure puţin iar maximele termice scad cu 4-5 grade faţă de sâmbătă.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, sâmbătă s-au înregistrat temperaturi de până la 10 grade însă duminică vor fi cel mult 4-5 grade Celsius. În zonele de munte e posibil să fulguiască puţin în rest vom zări şi soarele după prânz.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş se anunţă ceaţă în primele ore ale zilei, peste zi vor fi înnorări trecătoare dar şi perioade cu soare. Se încălzeşte şi după prânz vor fi cel mult 6 grade Celsius.

Se mai încălzeşte şi în vestul ţării. Acum dinmineata avem ceata iar pe parcurusul zilei vremea va fi schimbătoare. Vă aduc aminte că până la ora 10, este cod galben de ceaţă densă pentru judeţele Bihor, Arad şi Timiş. Pe aiici vizibilitatea este scăzută izolat sub 50 de metri.

În ţinuturile centrale temperaturile urcă până la 4 grade Celsius. În zona Carpaţilor Orientali e posibil să fulguiască puţin iar pe timpul nopţii vor fi nori de joasă altitudine şi ceaţa.

În Oltenia aşteptăm o zi bună. Maximele termice scad faţă de ziua trecută însă chiar şi aşa va fi mai cald decât în mod obişnuit.

În sudul ţării, vremea va fi schimbătoare. Soarele apare printre nori iar temperaturile urcă până la 8 grade Celsius.

Vremea în București

În Bucureşti avem condiţii de ceaţă la începutul zilei. Înnorări trecătoare mai târziu şi o amiază caldă pentru această perioadă. Maximă ajunge pe la 8 grade.

Şi luni va fi mai cald decât în mod obişnuit. Norii apar sporadic, iar pe timpul nopţii revine ceața. Nivelul presiunii atmosferice se menţine ridicat.

Luni este aceeaşi situaţie: negură în primele ore ale zilei, atmosferă plăcută şi caldă mai târziu. Temperatura urcă din nou până la 8 grade Celsius.

Marţi se mai răceşte puţin. Vom avea cel mult 5…6 grade. Ceaţa şi multă umezeală dimineaţa; soare şi vreme frumoasă după prânz.


Vremea la munte

La munte, sfârşitul de săptămâna aduce vreme bună şi temperaturi în creştere. Duminică sunt posibile ceva fulguieli prin zona Orientalilor. În rest zărim soarele.

Luni, temperaturile scad uşor, dar se menţin peste valorile normale. Norii vin şi trec, iar dimineaţa, pe vai şi în depresiuni, s-ar putea să apară ceață.

La fel va fi şi marți: soare, bună şi ceva condiţii de ceaţă pe vai şi în zona depresionară.

Sursa: stirile protv

RECLAMĂ
Articolul precedent100 de accidente s-au produs la munte în ultimele 24 de ore. Avertismentul salvamontiștilor pentru turiști
Articolul următorGheorghe Dincă, dezvăluiri halucinante despre complicii lui: „Mi-a dat un sac de oase, mi-a spus că sunt de femeie…”