Acasă POLITICA Orban va trebui să demisioneze sau să fie demis pentru a declanșarea...

Orban va trebui să demisioneze sau să fie demis pentru a declanșarea anticipatelor

453
0

PNL va forţa declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Anunţul ferm vine de la premierul Ludovic Orban, după o întâlnire extraordinară cu președintele Klaus Iohannis, la Cotroceni.

RECLAMĂ

Mai întâi însă, Ludovic Orban, ar trebui să plece din fruntea Executivului, prin demisie, sau printr-o moțiune de cenzură. Apoi, în termen de două luni, Parlamentul trebuie să respingă alte două nume de premier. Calculele în Parlament nu-i ajută deocamdată pe liberali, care mai au nevoie de peste 30 de voturi pentru a forma o majoritate.

Totuși, Orban este convins că după negocieri politice, alegerile anticipate vor putea fi organizate odată cu cele locale.

După o discuţie de o oră, preşedintele Klaus Iohannis l-a convins pe Ludovic Orban să anunţe declanşarea anticipatelor. Cel puţin la nivel de intenţie clară a liberalilor, în condiţiile în care procedura constituţională e complicată.

”Am hotărât că cel mai bine pentru România este să organizăm alegeri anticipate. Parlamentul e dominat de PSD şi acţionează ca o frână demersurilor preşedintelui şi guvernului. Nimeni nu poate să spună 100% că vor fi anticipate”, a anunțat Ludovic Orban.

„Eu cred că sunt posibile și mă voi implica pentru a promova conceptul de alegeri anticipate. Domnul Orban, din câte știu eu, își dorește alegeri anticipate, așa cum le doresc și eu”, a declarat Klaus Iohannis.

Pentru că alegerile anticipate să fie declanşate, în primul rând, este nevoie de căderea guvernului Orban. Premierul în funcţie a evitat să spună dacă va demisiona din fruntea Executivului, O altă cale ar fi moţiunea de cenzură, demers deja anunţat de social democraţi. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus că, alături de UDMR, vor depune o moţiune împotriva guvernului, dacă îşi va angaja răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi.

Marcel Ciolacu, preşedinte interimar PSD: „Dacă moțiunea de cenzură trece, este posibilă crearea unei noi majorități parlamentare de care președintele trebuie să țină cont în desemnarea noului premier. Nu cred că vor fi anticipate din mai multe motive: în primul rând nu există o criză politică în România.”

Alături de social democraţi, care nu doresc alegeri parlamentare înainte de termen, sunt şi cei de la ALDE, care se tem că, astfel, nu vor prinde un nou mandat în Parlament. PRO România, deşi a anunţat că susţine varianta anticipatelor, şi-ar putea schimba opţiunea în urma negocierilor cu social-democraţii, care i-au propus o alianţă lui Victor Ponta.

USR, deşi rămâne un susţinător al anticipatelor, nu va vota moţiunea social democraţilor depusă după o eventuală angajare a răspunderii pe alegerile în două tururi.

Claudiu Năsui, preşedinte USR Bucureşti: „Nu este niciun motiv pentru care domnul Orban trebuie să pice printr o moţiune de cenzură. Poate foarte bine să-şi dea demisia. România are nevoie de reforme, iar reformele se pot întâmpla numai cu majoritate în parlament.”

Indiferent de forma prin care Ludovic Orban ar pleca din fruntea Guvernului, trebuie formată o nouă majoritate în Parlament care să respingă două nume de premier, în decurs de 60 de zile. Până acum, doar PNL, USR şi UDMR au susţinut necondiţionat organizarea alegerilor înainte de termen, în situaţia în care şi PMP a pus condiţii: alegerea primarilor în două tururi şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Chiar şi aşa, dacă PMP s-ar alătura demersului, tot nu s-ar strânge decât 200 de voturi, insuficiente pentru o majoritate.

Dacă în urma negocierilor politice vor fi întrunite toate condiţiile, atunci alegerile anticipate ar urma să aibă loc, cel mai devreme, în luna iunie, odată cu alegerile locale.

Sursa: stirile protv

RECLAMĂ
Articolul precedentCine sunt polițiștii care s-au plâns că li se rup uniformele în timpul misiunilor
Articolul următorPrimăriile din România care le dau tinerilor teren gratuit ca să își construiască o casă