Acasă Stiri Cal ucis în bătaie în Vaslui pentru că nu a putut trage...

Cal ucis în bătaie în Vaslui pentru că nu a putut trage o căruţă cu lemne

525
0

Un cal a fost ucis în bătaie şi aruncat într-un şanţ chiar de stăpânul său pentru că nu a putut trage o căruţă pline cu lemne, în satul Corbu din Vaslui.

RECLAMĂ

Cazul terifiant de cruzime s-a produs în noaptea de 3 spre 4 ianuarie în satul Corbu, comuna Lipovăţ din judeţul Vaslui.

Cel care a făcut descoperirea a fost chiar directorul  Direcţiei Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, dr. Mihai Ponea.

„Am primit informaţii despre modul în care acest cal a fost bătut şi lăsat să moară, în condiţii greu de imaginat. Pur şi simplu, i-au explodat plămânii bietului cal, care a suferit foarte mult, înainte de a-şi da duhul. Stăpânul calului nu a avut nicio remuşcare, l-a bătut cu furca, l-a înţepat peste tot, este greu de spus în cuvinte ce a pătimit acel animal”, a declarat directorul DSVSA Vaslui.

Potrivit jurnaliştilor de la vremeanoua.ro, un bărbat în vârstă de 40 de ani a bătut cu bestialitate calul pentru că nu a putut să urce un deal, atunci când trăgea o căruţă plină cu lemne.

Mai mult, acesta ar fi înjunghiat calul cu furca, iar după ce acesta a tras zeci de minute la căruţă, i-a dat să bea o găleată de apă rece, moment în care animalul s-a prăbuşit la pământ.

Poliţiştii l-au audiat pe bărbat, însă ulterior l-au lăsat în libertate.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentVIDEO | Zeci de maşini scufundate într-un lac din Rusia, după ce şoferii au parcat direct pe gheaţă 
Articolul următorCum sa supravietuiesti unui infarct cand esti singur! Este foarte simplu, dar multi nu stiu…