Acasă Stiri Cum a ajuns un fotbalist cu Lamborghini-ul în curtea unui bărbat, în...

Cum a ajuns un fotbalist cu Lamborghini-ul în curtea unui bărbat, în seara de Crăciun. Era îmbrăcat în om de zăpadă

302
0

Michail Antonio, fotbalistul echipei engleze West Ham United, a fost implicat într-un accident auto, miercuri, în seara de Crăciun. Maşina sa, un Lamborghini Huracan, a fost avariată, după ce jucătorul a intrat în grădina unei persoane din Londra, transmite Daily Mail.

RECLAMĂ

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc miercuri seara, în Balham, un cartier din sudul Londrei. Îmbrăcat într-un costum de om de zăpadă, Antonio ar fi lovit un semn de circulaţie, iar apoi ar fi intrat în grădina unui necunoscut, unde a izbit un gard şi un tomberon din cărămidă.

În urma accidentului nu au existat răniţi, Antonio fiind filmat în timp ce iese din maşina sa, un Lamborghini Huracan, în valoare de 210.000 de lire sterline, conform presei brianice.

„Am auzit un zgomot foarte puternic, iar întreaga casă s-a cutremurat. Avem două tomberoane în grădină, ambele făcute din cărămizi, ele fiind aruncate peste tot. Am crezut că şoferul va fi rănit serios, pentru că nu arăta bine deloc”, a declarat Kia Rosina, o membră a familiei care deţine casa respectivă, pentru The Athletic.

Poliţia şi clubul West Ham United nu au deschis vreo investigaţie în urma celor întâmplate, maşina fiind ridicată de la locul accidentului.

Înainte de accident, Antonio a postat o fotografie pe reţelele de socializare în care apare îmbrăcat într-un costum de om de zăpadă, având un nas portocaliu.În seara de Crăciun, el se îndrepta către hotelul echipei West Ham United.

În ciuda celor întâmplate, Antonio a fost integralist pentru West Ham în eşecul cu Crystal Palace, scor 1-2, disputat la mai puţin de 24 de ore după accident. Englezul a oferit o pasă de gol în minutul 57.

Sursa: mediafax

RECLAMĂ
Articolul precedentMaşină condusă de un şofer băut, lovită de tren în Timiş. Care este starea de sănătate a bărbatului
Articolul următorBunicul Luizei, amenințat cu arestarea. Avocata Carmen Obârșanu acuză procurorii DIICOT