O româncă de 23 de ani a fost reţinută de carabinieri, după ce a fost prinsă la furat într-un cunoscut centru comercial din Italia.
Românca obişnuia să desfacă elementele de siguranţă ale tricourilor de firmă, să le ascundă sub propriile haine şi să plece cu ele
Ce valoare aveau tricourile furate de româncă
Conform Reportweb, duminică, românca a sperat că, fiind sfârşit de săptămână, paznicii unui cunoscut centru comercial din Marcianise nu mai sunt la fel de atenţi.
A înşfăcat 20 de tricouri şi a încercat să iasă cu ele, însă angajaţii centrului comercial şi-au dat seama din comportamentul ei că ceva nu este în regulă şi au alertat forţele de ordine.
Carabinierii au interceptat-o pe româncă în apropiere de magazinul respectiv şi au descoperit cele 20 de tricouri pentru care românca nu avea documente.
Ancheta a scos la iveală că românca nu ar fi la prima astfel de lovitură. A fost reţinută, iar magistraţii urmează să stabilească dacă se impune arestarea ei.
Prejudiciul creat, de aproximativ 850 de euro, a fost returnat reprezentanţilor magazinului.
Sursa: observator