Concluzii teribile în cazul accidentului înfiorător produs în 9 decembrie, la Şcheia, când şoferul unei maşini a intrat cu viteză într-un TIR, pe şoseaua de centură a municipiului Suceava.
Primele cercetări efectuate de poliţişti arată că bărbatul de 39 de ani s-a izbit cu maşina în TIR, după ce a făcut infarct la volan.
Potrivit adevarul.ro, bărbatul se întorcea de la Iaşi, acolo unde era spitalizat fiul său.
Reamintim că tragicul accident s-a produs luni, 9 decembrie, în jurul orei 12.00, pe raza comunei Şcheia, din judeţul Suceava.
Tânărul de 39 de ani se afla la volanul unei maşini Skoda şi conducea pe varianta ocolitoare a municipiului Suceava când a pierdut controlul direcţiei şi s-a izbit frontal într-un TIR.
Şoferul TIR-ului, după accident: „I s-a făcut rău, o fi adormit…”
„În urma impactului, conducătorul auto de 39 de ani a decedat”, a declarat atunci comisarul şef Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Şoferul TIR-ului spune că nu a putut să evite impactul.
„A intrat în faţă pe contrasens. Am văzut maşina cum venea în vale, poate se redresează, se duce undeva. Nimic. A intrat în mine acolo. Am tras puţin stânga. I s-a făcut rău, o fi adormit, nu pot…din curbă a venit pe contrasens. Eu l-am văzut, dar unde puteam să mă duc, dacă el a intrat pe contrasens”, a explicat Virgil Raţă, şoferul autotrenului.
sursa: observator