Acasă Stiri Metodă incredibilă folosită de mafia lemnului pentru falsificarea documentelor de transport

Metodă incredibilă folosită de mafia lemnului pentru falsificarea documentelor de transport

408
0

Poliţiştii din Suceava au descoperit o metodă incredibilă prin care mafia lemnului falsifică documentele de transport, deşi acestea sunt completate legal, conform regulilor în vigoare.

RECLAMĂ

Astfel, avizele de însoţire a materialului lemnos sunt completate cu o cerneală specială, care dispare, putând fi rescrise la nesfârşit, folosind acelaşi aviz de transport.

Cerneala care dispare, ultima găselniţă a mafiei lemnului

Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea din avizele de însoțire prezentate de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic Marginea, care, în urma inventarierii,  au constatat faptul că, în remorcă se afla cantitatea de 34,31 mc material lemnos, majoritatea lemn rotund pentru celuloză.

„În urma interogării aplicației informatice pe linie de silvicultură, s-a constatat faptul că, pentru mijlocul de transport au fost emise în data de 09.12.2019, două avize de însoțire în interval de circa 35 de minute, fiind imposibilă parcurgerea unei distanțe de circa 30 de km și descărcarea primului transport, respectiv încărcarea celui de-al doilea. Astfel, cu ocazia examinării unuia dintre avizele de însoțire a materialului lemnos, s-a constatat faptul că, acesta a fost completat cu cerneală, care, în urma expunerii la o sursă de căldură, nu rezistă la factori externi, mențiunile înscrise dispărând, dând astfel posibilitatea posesorului sau utilizatorului de a insera din nou alte mențiuni în conținutul documentului”, informează IPJ Suceava, într-un comunicat.

Un dosar penal de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals a fost deschis în acest caz. De asemenea, operatorul economic a fost amendat cu 15.000 de lei, iar tot lemnul a fost confiscat.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentVânătorii au primit „undă verde” pentru împuşcarea urşilor consideraţi agresivi
Articolul următorTe omor, te impusc’. Clientul nervos care i-a pus pistolul la cap unui agent de paza intr-un magazin din Timisoara, retinut. Ce le-a spus politistilor