Polițistul Loredan, șef de post în comuna Bonțida din județul Cluj, a refuzat să primească mită de la o femeie, pentru a convinge o fată răpită și sechestrată să-și retragă plângerea penală.
Mai mult, agentul și-a informat imediat șefii, care au luat legătura cu ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție pentru a realiza un flagrant.
Individa care a încercat să îl mituiască a fost trimisă în judecată, în mai puțin de o săptămână. Episodul a fost relatat într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.
„Felicitări, Loredan, pentru profesionalismul și corectitudinea de care ai dat dovadă, mai ales că astăzi este și Ziua Internațională a Anticorupției!”, au transmis reprezentații instituției.
– Șefule, de ieri vreau să dau de tine. Să știi că ai de la mine 10.000 de lei.
– Păi, de ce?
– Fă-mi scăpați băieții, șefule, că poți.
– Păi, nu prea pot. Eu am găsit-o pe fata răpită și sechestrată de băieții tăi. Cum crezi că aș putea să-i spun că acești ticăloși au scăpat?
– Lasă, șefule, că o convingi tu să-și retragă plângerea. Vrei să te învăț eu cum?
– Nu! Dar vreau să ieși acum din birou și să nu mai apari vreodată cu așa ceva.
– E prea puțin, șefule? Spune că mai pun…
– Mai bine pune mâna pe ușă și ieși.
– Eu plec acum, dar să știi că mâine revin. Și o să revin până te răzgândești.
Imediat ce femeia a ieșit din birou, Loredan și-a anunțat șeful direct despre toată povestea. Au căzut de acord să informeze pe cei de la Direcția Generală Anticorupție cu ajutorul cărora să se facă flagrantul.
După o săptămână, femeia era trimisă în judecată pentru dare de mită.
Loredan este șef de post în comuna Bonțida, județul Cluj, acolo unde se ține festivalul Electric Castle… asta ca să știți!
Vă asigurăm că nu își va păta sub nicio formă cei 25 de ani de activitate în poliția română.
Felicitări, Loredan, pentru profesionalismul și corectitudinea de care ai dat dovadă, mai ales că astăzi este și Ziua Internațională a Anticorupției!
Sursa: observator