O familie din Hunedoara a fost implicată într-un accident cumplit la Drăganu, în Argeş, după ce şoferul unei maşini a adormit la volanul maşinii, care s-a s-a izbit de un TIR parcat pe DN7. În autoturism se aflau cinci persoane, între care doi copii mici.
Din primele cercetări, un bărbat de 41 de ani care conducea un autoturism către Râmnicu Vâlcea a adormit la volan și a intrat cu maşina direct într-un TIR parcat în fața unei gospodării.
Accidentul s-a produs, în această dimineaţă, în localitatea argeșeană Drăganu.
„Autoturismul condus de un barbat de 41 de ani, din municipiul Hunedoara, care circula din direcția Pitești spre Rm.Vâlcea, a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un TIR care se afla staționat, orientat în aceeași direcție cu cea a autoturismului”, au declarat reprezentații IPJ Argeș.
Familie distrusă în Argeş, accident mortal la Drăganu
În urma impactului, pasagerul din dreapta, fratele bărbatului care conducea, și-a pierdut viața pe loc, șoferul a fost grav rănit, iar pasagerii din spate, soția și cei doi copii de doi și trei ani ai hunedoreanului decedat au fost răniți ușor.
„Din eveniment a rezultat decesul pasagerului dreapta față, respectiv bărbat de 43 de ani, din mun. Hunedoara, rănirea gravă a conducătorului și rănirea pasagerei spate, femeie de 34 de ani, din comuna Călărași, jud.Botoșani.
De asemenea, au fost transportați la spital pentru investigații medicale doi copii minori, de 1 an și jumatate, respectiv 3 ani, care se aflau pe bancheta spate, în dispozitive speciale de retenție.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor imprejurarilor in care evenimentul s-a produs”, au mai spus reprezentații IPJ Argeș, potrivit ziarobiectiv.ro.
La fața locului au intervenit un echipaj cu o autospecială de intervenție, un echipaj cu o autospecială de descarcerare, două echipaje cu două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Sursa: observator