Gheorghe Dincă a primit un mesaj, în mediul online, din partea unei femei care s-a recomandat a fi avocat. Femeia spune că „va face lumină”, iar „Monstrul din Caracal” ar trebui să ofere toate informațiile legate de rețeaua de trafic de carne vie din care a făcut parte.
Bineînțeles, un astfel de mesaj trebuie privit cu anumite rețineri, ancheta fiind în desfășurare, iar concluziile oficiale vor fi formulate exclusiv de procurorii care se ocupă de acest caz complicat. Femeia scrie că „oamenii ei” au descoperit-o pe Alexandra Măceșanu „la produs” și, suplimentar, o menționează și pe Luiza Melencu. Ambele fete s-ar afla la ea, în momentul de față, scrie respectiva într-o română care este amestecată cu italiana. Nu se poate spune, încă, nimic despre autenticitatea acestui mesaj, apărând și întrebarea referitoare la hotărârea femeii de a publica o astfel de informație pe pagina de socializare, în loc să ia legătura cu autoritățile.
”Fata asta, aseară a fost găsită de oamenii mei din Italia, la p… Vreau să vă spun că dau de gol rețeaua din România. Știe foarte bine familia Dincă că fata e la mine – Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. Sunt o avocată care am zis că mă țin de cuvânt și am intrat în războiul ăsta și voi face eu lumină față de oamenii care fac parola (n.red. – care vorbesc) la televizor sau fac pe bani a două fete (?!)”, este prima parte a mesajului postat în mediul online.
„Ce tot dracu’ vorbiți la televizor în fiecare zi și vă dați ca femeile vedete, voi nu știți foarte bine cu cine aveți de a face. Procurorii din România sunt cu frică în c… că eu am zis că le dovedesc dovezi clare (sic) că familia lui Dincă este complice. Aseară am vorbit cu familia lui Dincă și am spus clar dacă nu o să facă ce vreau eu…”, s-a mai precizat în mesaj.
Sursă: Cancan.ro